Zilele trecute, drumul național din Porumbacu de Jos a fost reparat, însă înainte de turnarea asfaltului, muncitorii „au uitat să curețe” strada. Astfel, au reușit să asfalteze un câine mort, după ce fusese călcat de o mașină.
Un câine a fost asfaltat, după ce lucrătorii de la DRDP Brașov au reparat drumul național din comuna Porumbacu de Jos.
Update
Reprezentanții DRDP Brașov au extras câinele mort asfaltat, de pe drumul național din Porumbacu de Jos. „Imaginile sunt din zona unor lucrării executate pe perioada de garanție de catre un prestator, lucrării ce constau în reprofilarea stratului rutier bituminos foarte subțire cu o grosime variabila de 0,5 – 1 cm. Procesul tehnologic este următorul: se frezează 1 cm din stratul de uzura, se emulsionează suprafața iar apoi se așterne un strat de 0,8 cm de agregate pentru o aderenta mai bună. Aceste lucrării au fost executate în interiorul marcajului de delimitare a parții carosabile. Acel leș de animal, adus de pe un drum lateral, probabil pe rotile unui tractor, a ajuns acolo după momentul finalizării procesului tehnologic dar a rămas aderent din cauza adezivității emulsiei bituminoase proaspăt turnate. Leșul a fost îndepărtat de colegii noștri în timpul reviziilor zilnice”, potrivit purtătorului de cuvânt al DRDP Brașov, Robert Elekes.
Știre inițială
Imagini șocante au fost surprinse de un locuitor din Porumbacu de Jos care a observat că un câine decedat a fost asfaltat, în timpul lucrărilor care au avut loc în această săptămână. „Este o vorbă adevărată că numai în România se poate întâmpla așa ceva. În localitatea la mine, la intrare, în urmă cu câteva zile un câine a fost lovit de o mașină și domnii de la drumurile naționale, cei care au asfaltat, s-au gândit că ar fi bine să prindă și câinele acesta mort în asfalt. Este lucrare nouă făcută”, spune localnicul.
„Le-am rugat pe persoanele care au făcut acest video să facă o sesizare pe CNAIR și la secția de Drumuri Sibiu pentru că ei ar trebui să fie informați cu privire la situație și să ia măsurile care se cuvin. Primăria Porumbacu nu are nici o calitate în intervenția respectivă fiind un drum național. Nu mi se pare normal să nu observi că pe partea carosabilă sunt diferite obiecte sau alte obstacole. Aștept ce răspuns primesc cetățenii. Am transmis și eu o solicitare, să cer o explicație”, a spus primarul comunei Porumbacu de Jos, Georgeta Poșa.
Intervențiile de pe drumul național din Porumbacu de Jos au presupus reparații în urma lucrărilor realizate anul trecut.