Municipiul Mediaș sărbătorește „Noaptea Cercetătorilor Europeni“ (video)

Primăria Municipiului Mediaș se alătură și în acest an evenimentului internațional „Noaptea Cercetătorilor Europeni“, organizat în data de 29 septembrie 2023.

Municipiul Mediaș sărbătorește „Noaptea Cercetătorilor Europeni“ (video)

Inițiată în anul 2005, manifestarea este o inițiativă a Comisiei Europene, constituind cel mai cunoscut și longeviv eveniment despre știință și cercetare. La nivelul întregului continent, vor lua parte anul acesta 26 de țări cu peste 400 de orașe, iar la nivel național vor participa 28 de orașe din întreaga țară. 

În municipiul Mediaș, „Noaptea Cercetătorilor Europeni“ se va desfășura la Muzeul Municipal Mediaș, situat pe strada Mihai Viteazu nr. 46, între orele 17:00 – 21:00, medieșenii fiind invitați să ia parte la ateliere de lucru, activități educative, concursuri cu premii pentru participanți și multe alte surprize.

Intrarea la eveniment este liberă, iar agenda Muzeului Municipal Mediaș cuprinde următoarele activități:

  1. Demonstrații și prezentări interactive susținute de echipele de robotică ale Liceului Teoretic „Axente Sever” și ale Colegiului „Școala Națională de Gaz”
  2. Metode științifice de studiu al fluturilor 
  3. Tehnici de conservare a patrimoniului
  4. Din tainele arheologiei

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Comentariul meu

Publică