Ministerul Culturii: Filmul „Arsenie. Viața de apoi” al regizorului Alexandru Solomon nu va fi cenzurat

În contextul dezbaterii generate în spațiul public în ceea ce privește difuzarea filmul „Arsenie. Viața de apoi” al regizorului Alexandru Solomon, Ministerul Culturii face următoarele precizări:

Constituția României, așa cum a fost modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, prevede că „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creaților de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”  (art. 30 alin. 1) și că  ”cenzura de orice fel este interzisă” (art. 30 alin. 2).

De asemenea, Legea fundamentală a României mai precizează ca “răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii” (art. 30 alin. 8).

Ministerul Culturii, ca autoritate publică centrală, are obligația de a întreprinde demersuri doar în limitele atribuțiilor conferite prin lege și cu respectarea drepturilor și libertăților prevăzute de Legea fundamentală a României. Prin urmare, în măsura în care ar interveni în planificarea și în conținutul unui festival, indiferent de specificul acestuia, Ministerul Culturii s-ar situa în afara responsabilităților legale și ar încălca prevederile constituționale referitoare la libertatea de exprimare.

Conținutul producțiilor culturale care generează controverse în spațiul public merită abordat de părțile interesate printr-un dialog activ, sub semnul toleranței și al respectului pentru demnitatea umană, care să țină cont atât de prevederile legale, cât și de sensibilitățile legitime ale multor cetățeni români.

Ultima oră

Un răspuns la “Ministerul Culturii: Filmul „Arsenie. Viața de apoi” al regizorului Alexandru Solomon nu va fi cenzurat”