Fostul viceprimar Alexandru Dumbravă, condamnat la închisoare cu suspendare. Va face muncă în folosul comunității

Judecătorii Tribunalului București au admis, în 27 septembrie, acordul de recunoaștere a vinovăției, semnat cu procurorii Parchetului European, în dosarul fostului viceprimar al Sibiului. Alexandru Dumbravă a fost condamnat la 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendare. 

Fostul viceprimar Alexandru Dumbravă, condamnat la închisoare cu suspendare. Va face muncă în folosul comunității

Tribunalul București a dat sentința în dosarul ce îl privește pe fostul viceprimar Alexandru Dumbravă. Judecătorii au admis acordul de recunoaștere a vinovăției semnat cu procurorii Parchetului European. „(…) admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul European, prin procurorul european delegat în România, cu inculpatul Dumbravă Alexandru-Petru, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene (6 acte materiale) și fals material în înscrisuri oficiale 103 acte materiale)”, se arată în sentința pronunțată miercuri. 

Alexandru Dumbravă a fost condamnat la 2 ani și 3 luni închisoare cu suspendare pentru faptele comise. „Contopește pedepsele stabilite și aplică inculpatului Dumbravă Alexandru-Petru pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 3 luni reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, în final inculpatul urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare”, se mai arată în sentință. 

Dumbravă va trebui să respecte mai multe măsuri de supraveghere. El va trebui să se prezinte la Serviciul de Probațiune Sibiu, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile și să comunice schimbarea locului de muncă. 

Totodată, Alexandru Dumbravă va trebui să urmeze un program de reintegrare socială. „Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice Sibiu sau Bibliotecii Județene ASTRA”, se arată în sentința Tribunalului București. În plus, Dumbravă va trebui să plătească suma de 1.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, și încă 300 lei, onorariul parțial acordat avocatului din oficiu. 

Fostul viceprimar al Sibiului va putea depune apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinței. 

Vă reamintim că Alexandru Dumbravă, fostul viceprimar al Sibiului, a fost acuzat de Parchetul European, cea mai înaltă instituție de cercetare penală din UE, că a folosit documente falsificate pentru a obține fonduri europene. Toate acestea s-ar fi petrecut în perioada în care el era director al Casei Corpului Didactic Sibiu.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică