Bărbat prins sub pământ în timpul unei lucrări la canalizare, în Ațel (foto)

Pompierii intervin de urgență la Ațel, acolo unde un bărbat, care realiza o lucrare la conductele de apă și canalizare, a rămas blocat într-un canal. Omul a fost acoperit de pământ, dar este conștient. 

Bărbat prins sub pământ în timpul unei lucrări la canalizare, în Ațel (foto)

UPDATE

Bărbatul a fost extras în siguranță și a fost preluat de echipajul SAJ prezent la fața locului pentru a-i acorda îngrijiri medicale. „Echipajele de la ISU l-au extras pe bărbat, iar echipajul SAJ i-a acordat primul ajutor și l-a transportat la CPU Mediaș, el suferind traumatisme la coloană și la membrele inferioare”, spune Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Pompierii Detașamentului Mediaș intervin de urgență în localitatea Ațel pentru a extrage o persoană rămasă imobilizată într-un canal în timpul unor lucrări la conductele de apă și canalizare. „Bărbatul în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost prins sub pământ până la nivelul brâului, este conștient. La fața locului intervin o autospecială de stingere, una de descarcerare și remorca cu modulul multirisc”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Bărbat prins sub pământ în timpul unei lucrări la canalizare, în Ațel (foto)

În aceste momente se acționează pentru extragerea în siguranță a bărbatului. Intervenția este în desfășurare, revenim cu date!

Ultima oră