muzeul astra respinge cererea arhiepiscopiei sibiu de interzicere a filmului cu arsenie boca. „nu am intervenit niciodată asupra selecției filmelor la astra film festival”
Arhiepiscopia Sibiului a solicitat ca filmul Arsenie. Viața de apoi”, de Alexandru Solomon să fie interzis la Festivalul Astra Film. Drept răspuns, reprezentanții Muzeului ASTRA susțin că ei sunt împotriva acestei acestei cereri.
Muzeul ASTRA a realizat o postare pe rețelele de socializare prin care își exprimă poziția față de documentarul controversat cu Arsenie Boca. Reprezentanții muzeului susțin că nu au intervenit niciodată asupra selecției de filme pentru festivalul ASTRA Film, specialiștii fiind cei care decid. „Ne amintim că Muzeul ASTRA este unul din proiectele Asociațiunii Transilvane pentru Literatura română și Cultura poporului român. Atunci, în 1861, Cultura și Biserica erau împreună pentru a crea o identitate, bazată pe valorile și creativitatea românilor. Colecția începută atunci – și implicit muzeul de acum – a adus, poate surprinzător, împreună frumosul, creativitatea, interacțiunea tuturor etniilor și implicit a bisericilor.
Muzeul ASTREI are o colecție deschisă spre lume, care cultivă empatia și binele, fără stabilirea de granițe morale, etnice sau de alt fel. Suntem și acum împreună cu biserica, ba chiar mulți dintre noi avem prețuire pentru faptele părintelui Arsenie Boca. Știm însă că un film documentar este o creație de sine stătătoare, care permite abordări diferite.
Muzeul ASTRA, o instituție confirmată în topul muzeelor din Europa, comunică și promovează la cel mai înalt nivel valorile identitare din România, în ultimii 10 ani fiind de departe principalul ambasador cultural al României în Europa și nu numai. Conducerea Muzeului ASTRA nu a intervenit niciodată asupra selecției de filme pentru festivalul ASTRA Film, lăsând specialiștii să decidă. Dialogul prilejuit de fiecare proiecție a reprezentat cadrul unei exprimări libere, în care au fost evidențiate atât fapte de laudă, cât și greșeli.
Din punctul nostru de vedere lucrurile sunt simple! Ca de fiecare dată, vom merge în localitățile din județ pentru a educa și a comunica poziția Muzeului ASTRA și a Consiliului Județean Sibiu cu privire la elementele identitare, valorile asumate de comunitățile rurale și urbane din România, prezentând și un film din altă perspectivă, în ton cu crezul majorității creștinilor ortodocși și nu numai.
Suntem și acum alături de biserică în promovarea valorilor naționale, fără să excludem categorii de oameni, fără să judecăm alegeri. Vrem să-i ajutăm pe oameni să înțeleagă, să facă diferența între diversele abordări ficționale, să interpreteze realitatea și să facă alegeri în cunoștință de cauză. Susținem creativitatea, empatia, spiritul critic, înțelegerea valorilor celorlalți.
Din punctul nostru de vedere, în secolul XXI, dialogul constructiv este singurul instrument care detensionează stări de criză și care duce la o creștere organică a societății din acest colț al Europei, vital, pentru posteritate. Muzeul ASTRA este al tuturor și va rămâne așa”, se arată postarea Muzeului ASTRA.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică