Dragoș Iancu, operație de aproape cinci ore. Verdictul medicilor: ”O să își revină. Va putea juca fotbal în continuare”

Dragoș Iancu, mijlocașul de 20 de ani al echipei Hermannstadt, a fost operat cu succes la gleznă, după ce s-a accidentat grav în meciul cu Petrolul.

Tânărul jucător a suferit o fractură de peroneu, maleolă și ligamente, iar operația a durat patru ore. Medicii sunt optimiști că Iancu va putea reveni pe teren, dar perioada de recuperare va fi lungă.

”M-a sunat acum un minut domnul doctor Dinu Gabriel să îmi spună că a ieşit din operaţie, a fost foarte bună şi îşi va reveni copilul. Exact acum un minut.A ieşit chiar acum din operaţie. A decurs foarte bine şi îşi va reveni. A avut fractură de peroneu, maleolă, ligamentele gleznei. A intrat la 08:30 în operaţie, au fost patru ore şi un pic.

Exact cuvintele pe care mi le-a spus: ‘Dani, stai liniştit, operaţia a decurs în condiţii normale, a fost bine făcută. O să îşi revină’. Va juca fotbal în continuare. Nu am apucat să vorbim.

Sunt la spital acum, aştept să vorbesc cu domnul doctor. Veşti foarte bune, în primul rând pentru el, pentru familia lui. Noi suntem cu tot sufletul alături de el.

O să îl ajutăm să îşi revină. Nu are nevoie de nimic. Nu îi trebuie asigurare, nu va cheltui un ban de la el. Am stat de vorbă cu patronii echipei şi nu îi va trebui niciun ban.

Totul va fi plătit de către club. Patronii sunt Ştefan Băcilă şi Claudiu Rotar. Totul va fi plătit de către club: operaţii, recuperare, orice are nevoie. Nici nu se pune problema. Absolut tot, până la ultimul leu, va fi achitat de club. Orice va fi nevoie”, a declarat Dani Coman, citat de Fanatik, informează DigiSport.

Dragoș Iancu, operație de aproape cinci ore. Verdictul medicilor: ”O să își revină. Va putea juca fotbal în continuare”
Foto: Răzvan Păsărică

Ultima oră

Comentariul meu

Publică