Proiectul privind respingerea solicitării făcute de SOMA, pentru dublarea tarifelor de sortare și compostare a deșeurilor, a fost adoptat, sâmbătă, în cadrul unei ședințe extraordinare de îndată, de către consilierii locali ai municipiului Sibiu. Consilierii PNL au absentat din nou, cu excepția lui Adrian Bibu, care oricum s-a abținut la vot. Aleșii locali au discutat minute bune pe seama hotărârii, unii dintre ei avertizând că, dacă tarifele nu vor crește, există posibilitatea ca gunoiul să nu mai fie sortat și compostat la stațiile din Șura Mică și Cisnădie. Dintre toate UAT-urile care fac parte din ADI Eco, Sibiul duce cel mai mult gunoi la groapă, au argumentat consilierii.
Proiectul de hotărâre privind respingerea cererii făcute de ADI Eco Sibiu pentru dublarea tarifelor de sortare și compostare a deșeurilor la stațiile din Șura Mică și Cisnădie a fost adoptat, sâmbătă, de consilierii locali ai municipiului Sibiu. Ședința extraordinară convocată de îndată a avut loc în urma unei situații fără precedent în Consiliul Local (CL). Programată inițial pentru ziua de vineri, ședința nu a dus nicăieri, deoarece ordinea de zi a fost goală. Din pricina boicotului PNL, singurul proiect de pe aceasta nu a primit avizul, nici negativ, nici pozitiv, în comisia de specialitate (cea Juridică), prin urmare n-a mai putut fi pus în dezbatere și la vot în CL.
Proiectul, avizat în Comisia de buget
Pentru ca proiectul de hotărâre să poată fi dezbătut și votat în Consiliul Local, a fost nevoie ca, mai întâi, să primească avizul în Comisia juridică, comisie din care fac parte trei membri PNL, unul de la USR și unul de la FDGR. Consilierii (PNL) Tiberiu Drăgan, Emil-Marian Taslovanu și Corina-Simona Dăncilă nu au venit la ședința comisiei, astfel că proiectul n-a primit aviz, nici negativ, nici favorabil. Prin urmare, consilierii locali n-au avut ce să dezbată în ședința extraordinară de vineri. O nouă ședință extraordinară, cu aceeași ordine de zi, a fost convocată pentru ziua de sâmbătă, de la ora 11:00. Proiectul a trecut, de această dată, prin Comisia de buget, acolo unde a primit avizul necesar.
„Avizul a fost acordat astfel motivat de faptul că tarifele propuse depășesc tarifele în vigoare ajustate, cu coeficientul de indexare IPC total cu încălcarea prevederilor articolului 33, alin. 1 din anexa 1, la Ordinul ANRSC, nr. 640/2022, care impun limitarea tarifului la tariful actual ajustat IPC. În plus, prelungirea contractului de concesiune nu era posibilă deoarece contractul inițial nu prevedea clauza de prelungire și nici nu au fost inițiate până la această dată proceduri de achiziție de către ADI Eco pentru serviciile de sortare și compostare a deșeurilor. Ajustarea propusă aduce practic la dublarea sumelor plătite de municipiul Sibiu, ceea ce contravine principiului ajustării care se face până la nivelul indicelui IPC stabilit de INS”, este textul integral al avizului Comisiei de buget.
Consilierii PNL au lipsit, cu excepția lui Bibu. „Oricum se votează cum doriți”
Consilierii PNL au lipsit din nou la ședință. Doar Adrian Bibu a fost prezent și a ținut să menționeze motivele absenței de vineri: din respect față de sibieni și pentru a trage un semnal de alarmă.
„În ședinta de ieri (n.r.: vineri), grupul PNL nu a participat, nu din lipsă de respect față de alegătorii din Sibiu, ci din contra, noi nu am participat pentru că am vrut să tragem un semnal de alarmă, din nou, ca și în alte rânduri când ne-am abținut sau am votat împotrivă. Doamna primar, luni, Adrian Bibu a sunat la dumneavoastră la secretariat și a cerut doamnei secretare să avem acea întâlnire pe care am convenit-o încă din 2020, să ne vedem. (…) Noi am convenit atunci în parteneriatul pe care îl avem să ne vedem lunar pe toate problemele importante care sunt de votat pentru Sibiu. Doamna secretară mi-a spus că mă va suna și îmi va comunica data și ora când ne vom întâlni. Din partea noastră, ați avut disponibilitate la orice oră, ca noi sa fim prezenți să discutăm problemele serioase care îi privesc pe cetățeni. Joi am primit un telefon din partea doamnei secretare, care mi-a transmis că agenda primarului Sibiului este foarte încărcată și nu are timp (…) Văd ca aveți timp să organizați o ședința sâmbătă. Ieri nu ne-am prezentat la ședință ca oricum se va vota cum doriți dumneavoastră să se voteze, iar eu nu merg în fața cetățenilor fără să pot da explicații și fără discuții. Dumneavoastră știți bine că de 30 de zile se putea organiza această ședință de Consiliu Local și am împins lucrurile la fel cum o faceți de multe ori până în ultimul moment. (…) Și USR s-a plâns de multe ori că votăm anumite proiecte pe genunchi, fără să ne consultăm. Lucrurile acestea nu mai pot continua așa. (…) Nici eu, nici dumneavoastră nu suntem stăpânii Sibiului, ci niște oameni normali aleși de cetățeni. Noi trebuie să gestionam bugetul Sibiului responsabil, nu să luam decizii populiste. (…) Se pot trezi oamenii cu gunoiul în bătătură sau nu? (…) Așteptați să venim cu capul plecat și cu căciula în mână. Eu aștept să avem un parteneriat corect și bazat pe respect. Poziția PNL va fi de abținere, pentru că ne-am întâlnit să avem un dialog corect”, a spus Adrian Bibu.
După intervenția consilierului Adrian Bibu, Astrid Fodor, primarul Sibiului, i-a răspuns motivele pentru care ședința a fost programată spre finalul termenului dat de ADI Eco. Potrivit edilului, municipalitatea a cerut lămuriri cu privire la neregulile găsite în cererea ADI Eco, însă răspunsurile au întârziat să apară. „De fiecare dată când a fost posibil, am avut un dialog, nu trebuia sa veniți cu căciula în mana, că nu e felul dumneavoastră acesta. După ce am primit adresa de la ADI Eco, am constatat niște chestii care nu erau în regula, în principal data încheierii actului adițional. Am făcut adresă scrisă către ADI Eco să ni se răspundă la niște întrebări. Ne-au transmis că nu ne răspund în scris, dar se va clarifica la adunarea generală. Răspunsurile n-au fost clare și am solicitat sa ni se răspundă în scris, fiindcă data încheierii unui act de prelungire a unui contract este extrem de importantă. (…) Noi am așteptat să primim un răspuns sa fim bine informați, când am văzut că se apropie termenul de 30 de zile, am decis sa convocăm ședinta extraordinară. (…) De fiecare data am constatat că indiferent ce votam noi în Consiliul Local legat de ADI Eco, dacă ceilalți primari votează, noi avem un singur vot, hotărâm degeaba la nivel de Consiliu Local că nu trece prin ADI Eco. Pe asta se și bazează ADI Eco de fiecare dată. Din totalul membrilor ADI Eco, 43 de primari sunt PNL. Deci vă dați seama la vot, că dacă nu te prezinți la ședință se consideră ca ai un vot pozitiv. Indiferent ce votam noi aici, nu va trece prin ADI Eco. Dar noi ne facem datoria față de Sibiu, mai mult nu putem face”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Și viceprimarul Corina Bokor a adăugat că prelungirea actului adițional nu s-a încheiat cu respectarea normelor legale, iar tarifele cerute de ADI Eco depășesc cifrele transmise de INS.
Proiectul adoptat, cu riscuri. „Amenințări că nu se mai sortează gunoiul”
Au existat însă discuții cu privire la pericolele ce pot apărea dacă tarifele nu se măresc. Cătălin Stanciu (PSD) și Ionuț Ghișe (USR) au precizat că, dacă de la 1 octombrie nu se majorează tarifele, gunoiul ar putea să nu mai fie sortat și compostat.
„Dincolo de orice polemică care în orice dialog poate apărea, rămâne întrebarea, subliniată și de doamna primar, împachetarea într-o formă juridică a faptului că atunci când nu ești prezent, se consideră a fi tacit adoptat, atunci înseamnă că teoretic noi, dacă lipsim de la ședința de Consiliu Local, oricum cvorum ar fi și oricum ce s-ar vota, votul ar fi pentru, ceea ce este o formă de abuz. Lucru care cred că cel puțin ar trebui adus în discuție cu cei care sunt reprezentanți ai județului Sibiu în Parlamentul României. (…) Dincolo de asta, eu rămân surprins și mă surprinde că ADI Eco nu neaparat reprezintă interesele asociațiilor care o compun. Lucrurile făcute pe repede înainte, ca să dam oportunitatea unor posibile șantaje de a dubla tarife sau refuza să operezi o stație, deși se știa că contractul va expira, iar faptul ca azi membri PNL nu participă… Am înțeles, ieri domnul Bibu a tras un semnal de alarmă, dar astăzi, neprezentarea este de fapt un vot lipsă, un vot împotrivă, pentru că și abtinerea e calculată tot la împotrivă”, a precizata Cătălin Stanciu, consilier local PSD.
„Sunt adeptul discutării și studierii documentelor, consultării cu specialiștii, cu cetățenii. Legat de studiul acestui proiect, (…) același proiect a fost în mai 2023, l-am avut spre studiu, și înainte de vot a fost retras la solicitarea Soma de pe ordinea de zi. Pentru același proiect ADI Eco a dat aviz negativ. Acum, la distanta de cinci luni, același proiect are aviz pozitiv cu mâinile strânse la spate că a expirat contractul. Cu amenințări că de la 1 octombrie, dacă nu se majorează tarifele, nu se mai sortează deșeurile și nu se mai duc la compostare. Este exact același document pentru care specialiștii erudiți de la ADI Eco au dat aviz negativ, acum s-au sucit și dau pozitiv. În Comisia de buget am discutat și vă dau cifrele: 66% din cantitatea dusă la stația de sortare sunt deșeuri din municipiul Sibiu și 80% la stația de compostare, tot de municipiul Sibiu. Impactul pe municipiul Sibiu e de 4,1- 4,3 milioane lei din dublarea tarifelor. Deci cine suferă? Cea mai mare problemă este pentru municipiul Sibiu și cetățenii municipiului”, a spus și Ionuț Ghișe, consilier USR.
Proiectul de hotărâre a fost însă adoptat, sâmbătă, de către consilierii locali, cu o abținere, cea a lui Adrian Bibu (PNL).