Se circulă bară la bară pe Valea Oltului. Coloană până pe autostradă la Boița din cauza unor lucrări
foto INFO TRAFIC jud. Sibiu

Se circulă în condiții de aglomerație pe DN 1, între Ploiești – Brașov, pe sensul de urcare către stațiuni. Coloane de mașini s-au format la Comarnic, precum și între stațiunile Bușteni și Predeal. Aglomerație în trafic este și pe A1.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că se circulă în condiții de aglomerație pe DN 1 Ploiești – Brașov, pe sensul de urcare către stațiunile montane, formându-se coloană pe raza localității Comarnic, precum și între stațiunile Bușteni și Predeal, scrie Mediafax.

Valori de trafic ridicate sunt înregistrate și pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, în zona localității Boița, județul Sibiu, unde se execută lucrări de stabilizare versanți și de refacere a suprafeței de rulare, care impun oprirea traficului în reprize de câte 20 de minute.

Din această cauză, se formează coloană de autovehicule și pe Autostrada A1 pe sensul dinspre Sibiu către Boița.

„Recomandăm conducătorilor auto să nu se angajeze în depășirea coloanelor formate, să evite întoarcerile prin locurile unde această manevră este interzisă, să se asigure foarte bine înainte de schimbarea benzii sau a direcției”, transmite Infotrafic.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică