Se lansează cartea "Marele furt de la Brukenthal”. Tablourile valorau peste 25 de milioane de dolari
Cartea „Marele furt de la Brukenthal 1968” va fi lansată joi, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București, a anunţat unul dintre cei doi autori, directorul muzeului sibian, Alexandru Constantin Chituţă.
Volumul a fost lansat la Sibiu, în decembrie 2022 şi este scris de doi autori, directorul general Alexandru Constantin Chituţă şi directorul adjunct al Muzeului Naţional Brukenthal, Dana Roxana Hrib.
Evenimentul face parte din programul celei de-a XII-a ediție a festivalului Strada de C’Arte, pe parcursul căruia lansările de carte vor ocupa un loc important.
S-au furat opt tablouri şi s-au recuperat patru
Hoţii au furat în anul 1968, opt tablouri de la etajul I din Muzeul Naţional Brukenthal, din care au fost recuperate patru, în 1998. Cele opt picturi sustrase au fost estimate la momentul furtului, adică în 1969, la 25 de milioane de dolari. Hoţii au reuşit să ia tablourile, pentru că muzeul sibian avea un singur paznic, nu avea un sistem de alarmă anti-efracţie şi România nu făcea parte din INTERPOL.
Cazul acestui furt este închis de jumătate de secol, potrivit celor de la Brukenthal. În arhiva CNSAS încă există dosarul nr. 145 „Brukenthal”, deschis de Securitate.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică