au mai rămas doar două zile până la sibiu music fest - sărbătoarea orașului sibiu

Doar două zile ne mai despart de Sibiu Music Fest de cel mai așteptat eveniment muzical al toamnei în Sibiu.

Pentru prima dată, evenimentul se va desfășura timp de două zile, pe 22 și 23 septembrie, în Piața Mare din Sibiu, unde vor concerta artiști de top din industria muzicală alături de DJ-i pregătiți să transforme centrul orașului într-un adevărat pol al distracției.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 22 septembrie, începând cu ora 14.

Organizatorii au pregătit în cele două zile ale evenimentului activități pentru întreaga familie, astfel că:

Vineri, 22 septembrie: de la ora 17, cei mici au parte de pictură pe față și atelier muzical alături de prietenii de la Shopping City Sibiu, urmând ca de la ora 19 să înceapă seria concertelor alături de Dorian Popa, Rareș și AMERAS. Atmosfera de festival va fi completată de DJ-ii ZYMEA și ARIAS.

Sâmbătă, 23 septembrie: în intervalele orare 11-14 și 17-19 – pictură pe față și atelier muzical pentru copii, iar de la ora 15, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECO Sibiu a pregătit ateliere educative unde cei mici vor face cunoștință cu Supereroii colectării selective. De la ora 19 vor urca pe scenă Faydee, Andia, Bibi, MIRROR Djs și AYA.

Și pentru a completa decorul, cele mai apreciate food truck-uri din țară vor poposi în Piața Mare în cele două zile ale evenimentul, unde au pregătit o varietate de delicii culinare dar și un bar bine aprovizionat pentru a răcori atmosfera.

Accesul la Sibiu Music Fest este gratuit.

Vă așteptăm să vă bucurați de cel mai așteptat eveniment muzical al toamnei! SIBIU MUSIC FEST – Sărbătoarea orașului Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu