Zona fostei Școli de Aviație din municipiul Mediaș se află în plin proces de modernizare, aici fiind implementate numeroase investiții, în mare parte câștigate de către municipalitate prin fonduri europene.
Pentru a verifica stadiul implementării acestor proiecte, primarul municipiului Mediaș, dl Gheorghe Roman, însoțit de membrii echipelor de implementare a proiectelor, a efectuat marți, 19 septembrie 2023, o vizită de lucru la corpurile E și R, precum și la centrul de comandă și control a traficului, situate la fosta Școală de Aviație – Aleea Comandor Dimitrie Moraru.
Reabilitarea corpului E, prin crearea unui centru multifuncțional educațional are scopul de a oferi oportunități sănătoase și sigure de petrecere a timpului liber pentru un număr mare de medieșeni, de toate vârstele și face parte din proiectul „Îmbunătățirea calității vieții și a mediului urban în municipiul Mediaș – I“, finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, cu o valoare totală de 21.097.153 lei. Prin implementarea proiectului se vor crea spații și se vor achizitiona dotări necesare pentru organizații și instituții care desfășoară activități educaționale în municipiul Mediaș: trupe de teatru, dans, canto, Clubul Pensionarilor, Clubul Elevilor, ateliere meșteșugărești, spații expoziționale, Muzeul Aviației etc. În cadrul proiectului sunt propuse spre realizare în principal următoarele spații: sală multifuncțională de teatru și spectacole cu vestiare, spațiu depozitare, sală de machiaj si grupuri sanitare, sală de dansuri și repetiții, sală de canto, ateliere pentru machetare și printare tridimensional, ateliere mesteșugărești, săli expoziționale, săli pentru diverse întâlniri etc.
Proiectul „Centru Comunitar Medico – Social Corp R, Aviație“ beneficiază de finanțare din fonduri europene nerambursabile, prin POR 2014 – 2020, Axa Prioritară 9, Prioritatea de Investiții 9.1, Componenta 1– Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban. Obiectivul întregului proiect, în valoare de 7.631.351 lei, este de a sprijini comunitatea defavorizată din Municipiul Mediaș, prin înființarea unui centru medico-social, în cadrul căruia populația marginalizată să beneficieze de servicii educaționale, sociale, sprijin medical, psihologic și asistență juridică.
Centrul de comandă și control din cadrul proiectului „Modernizarea, reabilitarea și extinderea traseelor de transport public electric“, finanțat prin POR 2014 – 2020, asigură monitorizarea traficului rutier, în ceea ce privește partea de semaforizare și sisteme de supraveghere video. De asemenea, prin intermediul acestui centru se realizează prioritizarea transportului public în intersecțiile care au fost cuprinse în cadrul proiectului, transmiterea timpilor de sosire a mijloacelor de transport în comun în stațiile prevăzute cu panouri de informare a călătorilor și primirea sesizărilor adresate de către cetățeni.
De asemenea, a fost vizitat și proiectul de reabilitare a Școlii Gimnaziale nr. 4 Mediaș, situată pe str. St. L. Roth, clădire aflată într-o stare avansată de degradare și lipsită de dotările necesare unei școli moderne. În valoare de 16.267.721 lei, proiectul presupune reabilitarea pentru 10 săli de clasă, bibliotecă, mediatecă, sală de sport, ateliere de creație, pavarea curții interioare, amenajarea de spații verzi și instalarea a 40 de panouri fotovoltaice.
„Am avut astăzi o întâlnire cu echipa de management la centrul multifuncțional educațional Corp E și la centrul comunitar medico – social corp R de la fosta Aviație. Am vrut să vedem la fața locului modul în care se derulează investițiile, sunt investiții pe fonduri europene și fonduri de la bugetul local. Aceste două investiții vor fi redate populației municipiului Mediaș pentru desfășurarea diferitelor activități, în principal cultural. Consider că sunt investiții benefice pentru cei care doresc să ășipetreacă timpul liber într-un cadru cât mai organizat. Apreciez că investițiile, deși acum sunt într-o oarecare întârziere, vor fi finalizate pe parcursul anului 2024. Și proiectul pe care îl derulăm la Școala Gimnazială nr. 4 este un proiect pe care mi l-am asumat, împreună cu echipa pe care am format-o la nivelul administrațieipublice locale. Așa cum se poate observa, investiția este în derulare, sunt însă întârzieri mari, în principal datorită descoperirii acelor cranii, în urmă cu câteva luni. Acest lucru a determinat o oarecare modificare a proiectului, necesitând și obținerea avizelor corespunzătoare. Apreciez că și acest proiect va fi finalizat pe parcursul anului 2024“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman