Grupul de consilieri locali ai USR Turnu Roșu a luat o decizie fermă de a aduce în atenția publicului și a autorităților competente o problemă semnificativă legată de desfășurarea ședințelor Consiliului Local în comună.
În conformitate cu Codul Administrativ și alte reglementări legale în vigoare, ședințele Consiliului Local ar trebui să se desfășoare în prezența fizică a majorității consilierilor, cu excepția cazurilor în care consilierii locali participă „prin orice mijloc electronic”. Acesta a fost un mecanism flexibil introdus pentru a face față circumstanțelor excepționale generate de pandemia de COVID-19, păstrând totuși caracterul democratic și transparent al procesului decizional.
Cu toate acestea, observăm că în mod regulat, în cadrul Consiliului Local din Comuna Turnu Roșu, ședințele “de îndată” sunt organizate și desfășurate prin intermediul e-mailului, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la caracterul lor public și la posibilitatea consilierilor de a interveni așa cum este firesc, prin întrebări, clarificări, interpelări sau alte luări de poziție în procesul decizional.
“Acest lucru limitează capacitatea noastră, în calitate de consilieri locali, de a aduce amendamente, de a dezbate proiectele de hotărâri în mod adecvat și de a ne îndeplini responsabilitățile față de cetățeni. În plus, există preocupări reale cu privire la autenticitatea voturilor exprimate prin e-mail și posibilitatea presiunii asupra consilierilor pentru a-și schimba voturile înainte de ședința oficială. Pentru a remedia această situație și pentru a asigura un proces decizional transparent și democratic, grupul de consilieri locali ai USR a propus un proiect de hotărâre care prevede organizarea ședințelor în sistem de videoconferință și modalitățile prin care cetățenii pot avea acces chiar și la aceste ședințe”, a declarat Andreea Anghel, liderul consilierilor USR Turnu Roșu.
De asemenea, consilierii USR au sesizat Instituția Prefectului cu privire la această problemă, în speranța că autoritățile competente vor investiga situația și vor lua măsurile corespunzătoare pentru a asigura respectarea legii și a principiilor democratice în procesul decizional la nivel local.
“Solicităm Instituției Prefectului să acorde o atenție deosebită acestei sesizări, având în vedere că este a doua noastră observație în ultimele două luni. Suntem hotărâți să asigurăm transparența și respectarea legii în procesul decizional la nivel local și așteptăm ca autoritățile competente să răspundă cu celeritate și să ia măsurile necesare pentru a remedia acest gen de situații. Cetățenii oricărei comune au dreptul la un proces democratic și transparent, iar acest drept trebuie să fie respectat. Pentru aceste principii au murit oameni în urmă cu peste 30 de ani și noi nu uităm aceste lucruri” a mai declarat Andreea Anghel.
USR rămâne dedicat principiilor democrației, transparenței și implicării cetățenilor în procesul de luare a deciziilor și va continua să lupte pentru aceste valori în beneficiul comunității.