Accident cu trei răniți la Blăjel
foto: arhivă

Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au intervenit, marți dimineața, în jurul orei 06:30, la un accident de circulație produs pe raza localității Blăjel. Trei persoane rănite au avut nevoie de îngrijiri medicale. 

Accident cu trei răniți la Blăjel

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu spre Târnăveni, un medieșean în vârstă de 60 de ani a efectuat o manevră neregulamentară de întoarcere, încălcând marcajul longitudinal continuu și fără să se asigure, intrând în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un localnic în vârstă de 69 de ani.

Cei doi conducători auto și pasagera din mașina condusă regulamentar, o femeie în vârstă de 49 de ani, din Blăjel, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital cu ambulanța. „SAJ Sibiu a trimis de urgență un echipaj de tip B în localitatea Blăjel la un accident rutier. Trei persoane au fost fost asistate medical și transportate la CPU Mediaș, ele suferind traumatisme, contuzii și excoriații”, spun reprezentanții SAJ Sibiu.

În cauză, se efectuează cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică