Prima lună de toamnă se va termina cu vreme blândă, cu temperaturi maxime care trec, în majoritatea regiunilor, de 25 de grade, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni transmise luni de Administrația Națională de Meteorologie, conform Mediafax.
În prima săptămână de prognoză valorile termice diurne vor crește de la 24 la 28 de grade mediat regional, dar din 24 septembrie vremea va intra într-un proces treptat de răcire, astfel încât maximele vor ajunge la medii de 22 de grade. Temperaturile minime vor fi, în medie, de 8 – 10 grade, doar în 20, 21, 24 și 25 septembrie vor urca la medii de 12 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în 19 și 20 septembrie și din nou în 25 și 26 septembrie.
Cum va fi vremea la munte
Valorile termice vor avea variații pe parcursul intervalului, astfel că, în prima săptămână vor crește treptat, iar în următoarea vor avea tendința de scădere ușoară dar continuă. În aceste condiții, temperaturile maxime vor avea medii între 14 și 20 de grade, cu cele mai ridicate valori în 23 septembrie, iar cele minime între 6 și 10 grade, cu cele mai scăzute valori la finalul perioadei. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în intervalul 18 – 22 septembrie și din nou în 25 și 26 septembrie.