adi petre în dizgrație la fc hermannstadt. clubul ia în calcul să îi rezilieze contractul

Recuperat după problemele medicale avut în urmă cu o lună, atacantul lui FC Hermannstadt, Adrian Petre (25 ani)  este acum apt de joc, dar are șanse mici să mai prindă lotul sibienilor. 

adi petre în dizgrație la fc hermannstadt. clubul ia în calcul să îi rezilieze contractul

Adrian Petre a semnat în iunie cu Hermannstadt un contract care cuprinde multe clauze referitoare la meciuri jucate și goluri. Însă, până acum, Petre a bifat doar cinci minute în opt etape, pe finalurile de meci cu Farul și Iași.

După ce a marcat în amicalul cu CFR, disputat la jumătatea lunii august, vârful a avut serioase probleme medicale. A avut de tras cu unele probleme la spate, dar și cu o răceală extrem de puternică, iar acum, revenirea sa în lot este una problematică.

Antrenorul Măldărășanu are la dispoziție doi atacanți de clasă, Paraschiv și Fonseca, iar juniorul Bucuroiu a lăsat și el o impresie pozitivă în ofensivă și va primi credit.  Astfel, antrenorul Măldărășanu a anunțat public că vârful trebuie să își mai aștepte șansa. ”În momentul în care mi-am dat acordul să vină la noi, m-am bazat pe dorința lui de a reveni. Nu vreau să dezvolt foarte mult acest subiect, dar îi va fi foarte greu datorită concurenței de pe postul său” a avertizat zilele trecute Măldărășanu.

În acest condiții, în care jucătorul are șanse mici de a se impune și a juca, clubul ia în calcul ca în iarnă să-i rezilieze contractul, care nu aduce beneficii pentru niciuna dintre părți.

”Adi Petre a recunoscut că multe din ce se spun sunt reale, a ajuns într-un punct în care a realizat că în cariera și în viața lui a făcut niște greșeli și că își dorește încă o șansă să demonstreze că încă poate. Analizând aceste lucruri și văzând dorința lui de a demonstra, am decis cu toții să îl aducem. El a acceptat condițiile noastre contractuale, care sunt unele motivante pentru el, adică trebuie să demonstreze că poate și noi credem în el, timpul ne va arăta ce se va întâmpla” spunea directorul sportiv Radu Neguț în luna august, în momentul sosirii atacantului la Sibiu.

FC Hermannstadt i-a întins o mână lui Adi Petre în vară, când atacantul avea șase luni de când nu mai evoluase în meci oficial!  Se despărțise de grecii de la Levadiakos încă din februarie.

Cariera lui Adi Petre este în picaj, după ce jucătorul a mai evoluat la UTA, Esjberg, FCSB și Farul.  Arădeanul a participat și cu naționala U 21  la două turnee finale de campionat european, în 2019 și în 2021.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică