exercițiu de amploare la tursib. a fost simulat un incendiu cu victime (foto)

Pompierii sibieni au desfășurat, marți, un exercițiu amplu de antrenament pentru situații de urgență, la principalul operator economic de transport public din municipiul Sibiu. Mai precis, pentru antrenarea salvatorilor, a fost simulat un incendiu cu victime la Tursib. 

exercițiu de amploare la tursib. a fost simulat un incendiu cu victime (foto)

Scenariul simulat a implicat un incendiu survenit la stația de alimentare cu gaz comprimat din incinta operatorului, în care au fost surprinse victime. „Acest exercițiu a fost un efort coordonat pentru a testa și îmbunătăți capacitatea de răspuns la situații de urgență și pentru a sublinia importanța pregătirii pompierilor, precum și a operatorilor economici și nu în ultimul rând a tuturor cetățenilor”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

La exercițiu au participat peste 25 de pompieri sibieni și următoarele mijloace de intervenție:

  • trei autospeciale de stingere cu apă și spumă;
  • o autospecială de intervenție și salvare la înălțime;
  • un echipaj SMURD;
  • o autospecială de descarcerare;
  • o autospecială de transport personal și pentru victime multiple.

exercițiu de amploare la tursib. a fost simulat un incendiu cu victime (foto)

Scenariul a pus accentul pe următoarele aspecte cheie:

1. Rapiditatea și eficiența intervenției: Echipele de intervenție și-au testat și exersat abilitățile de intervenție în gestionarea incendiului și evacuarea victimelor într-un timp cât mai scurt și într-un mod cât mai eficient.

2. Coordonarea și comunicarea: Exercițiul a subliniat importanța unei comunicări eficiente între toate părțile implicate, asigurând o coordonare optimă a resurselor.

3. Primul Ajutor și Asistența Medicală de Urgență: Echipajele SMURD au intervenit rapid pentru a acorda primul ajutor și asistență medicală victimelor.

4. Protejarea Mediului și a bunurilor materiale: Eforturile au vizat, de asemenea, limitarea impactului asupra mediului, protejarea resurselor naturale, precum și protejarea bunurilor aflate în patrimoniul operatorului economic.

„Acest exercițiu, nu numai că a testat abilitățile și pregătirea echipelor de intervenție, ci a subliniat și angajamentul nostru ferm față de siguranța cetățenilor. Siguranța comunității este o prioritate absolută, iar exercițiile de acest tip reprezintă un pas important în asigurarea acesteia”, explică Ștefan. 

Pentru a putea asigura o reacție cât mai promptă și profesionistă, în cazul producerii unei situații de urgență, pompierii ISU Sibiu continuă să desfășoare cu periodicitate și cu maximă seriozitate aceste exerciții de antrenare a forțelor și a cetățenilor.

Ultima oră

Comentariul meu