Polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 Rm. Vâlcea – Deva au intervenit, duminică, la un accident rutier produs pe A1, la kilometrul 289, la limită cu județul Alba, pe sensul Sibiu – Sebeș. O șoferiță a intrat cu mașina într-un TIR, apoi a lovit parapetul median.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe banda doi a autostrăzii, pe fondul neatenției în conducere, o tânără în vârstă de 28 de ani, din județul Gorj, a pierdut controlul direcției de deplasare, a acroșat un ansamblu tir condus pe banda 1, după care a intrat în coliziune cu parapetul median.
În urma evenimentului rutier, conducătoarea auto și pasagerul din autoturism, un tânăr în vârstă de 28 de ani, tot din județul Gorj, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital conștienți. „Două persoane primesc îngrijiri medicale, este vorba de un bărbat de 28 de ani care a suferit un traumatism cranian și o femeie de 28 de ani care a suferit și ea un traumatism cranian și prezintă multiple contuzii. Ambii sunt conștienți și sunt transportați la UPU Sibiu”, a spus Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Banda 1 și 2 sunt blocate, traficul desfășurându-se îngreunat, pe banda de urgență.