restricții în trafic timp de două ore duminică în zona țiglari – calea șurii mici

Duminică, 10 septembrie, va avea loc cea de-a V-a ediție a competiției de natație, ciclism și alergare – Binder Lake Triathlon. Cei aproximativ 200 de concurenți vor înota în Lacul Binder, vor alerga în jurul acestuia și vor pedala în zona Țiglari – Calea Șurii Mici.

restricții în trafic timp de două ore duminică în zona țiglari – calea șurii mici

Pentru buna desfășurare a probei de ciclism, la solicitarea organizatorului – Asociația Club Sportiv ARIA pentru Sport Sibiu – Comisia de sistematizare a circulației a aprobat următoarele restricții în trafic, pe traseul unde concurenții vor pedala:
Închiderea circulației, în intervalul orar 10.00 – 12.00, pe strada Calea Șurii Mici, de la sensul giratoriu aflat la intersecția străzilor M. Kogălniceanu – Calea Turnișorului până la ieșirea din municipiul Sibiu (DJ – str. Salzburg). Menționăm că circulația va fi permisă alternativ, între str. Cărămidăriei și Frigoriferului, cu posibilitatea de a circula dinspre str. Frigoriferului, peste viaductul M. Kogălniceanu, înspre sensul giratoriu cu Calea Turnișorului
Închiderea circulației pe străzile Varului, Mozaicului și Lacul Binder în data de 10 septembrie, în intervalul orar 10.00 – 12.00
Restricționarea unei benzi de circulație pe o scurtă porțiune a străzii Țiglari, în zona Lacului Binder, în același interval orar. De asemenea, se vor institui restricții pe str. Tractorului între str. Lacul lui Binder și str. Mozaicului.
”Pentru siguranța rutieră, în ziua evenimentului, agenții Poliției Locale, dar și voluntarii de la această competiție vor fi prezenți pe traseu. Rugăm șoferii să de-a dovadă de înțelegere și să aleagă rutele ocolitoare în cele 2 ore în care se desfășoară evenimentul”, spun cei de la Primăria Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică