Ministerul Culturii a reușit să redobândească, prin exercitarea dreptului de preempțiune, tabloul „Bretonă lucrând (La fereastră)” de Nicolae Grigorescu, operă valoroasă care făcuse parte din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României.
Este doar o parte din activitatea ministrului Culturii, Raluca Turcan, în prima parte a acestei săptămâni, principalele demersuri fiind transmise pe pagina de socializare a ministrului.
Ministerul Culturii reușește să-și îndeplinească misiunea de protejare a valorilor culturale naționale
Lucrarea recent achiziționată de Ministerul Culturii, semnată de Nicolae Grigorescu, datează din perioada franceză a marelui pictor, 1876-1886, și reprezintă o piesă cheie în creația sa artistică, anunță ministrul Culturii, Raluca Turcan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Tabloul a fost retrocedat acum mai bine de 15 ani moștenitorilor de drept, împreună cu alte bunuri din patrimoniul muzeului.
„Este un succes major faptul că, după atâția ani în care s-a aflat în proprietate privată, această operă se întoarce acasă, la Muzeul Național de Artă al României, pentru a putea fi din nou admirată de public”, a declarat ministrul Culturii.
Specialiștii evidențiază calitățile deosebite ale tabloului care înfățișează o femeie lucrând la fereastră, temă specifică perioadei petrecute de Grigorescu în Franța. Prin reintrarea în patrimoniul public, ministerul reușește să-și îndeplinească misiunea de protejare a valorilor culturale naționale.
Frontierele Imperiului Roman – Dacia, aproape de lista UNESCO
O importantă misiune a International Council on Monuments and Sites (ICOMOS) s-a desfășurat recent în România pentru evaluarea dosarului de includere a Frontierelor Imperiului Roman – Dacia pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Peste 285 de situri și monumente romane de pe teritoriul țării noastre fac parte din această vastă rețea care marchează hotarele provinciei romane Dacia.
Timp de două săptămâni, experții internaționali au analizat în detaliu starea de conservare a castrului de la Tibiscum, turnul de la Stolniceni, castrul legionar de la Potaissa sau elementele de fortificație de la Ilișua.
„Este un moment extrem de important pentru protejarea acestui patrimoniu arheologic impresionant moștenit de la romani” , a punctat ministrul Culturii.
Specialiștii ICOMOS vor transmite concluziile și recomandările către UNESCO anul viitor. România speră ca Frontierele Daciei Romane să fie înscrise în Patrimoniul Mondial, pentru protejarea și punerea în valoare a acestor vestigii care atestă gloriosul trecut roman al țării noastre.
„Chipuri. Victor Rebengiuc „, portretul unui mare artist
Luni, 4 septembrie, ministrul Raluca Turcan a participat la lansarea filmului documentar „Chipuri. Victor Rebengiuc „. Filmul este produs de Studioul Videoart, regia și scenariul fiind semnate de domnul Laurențiu Damian.
Documentarul este o fuziune între căldura confesiunii dintr-un interviu și forța imaginilor de arhivă, care exemplifică diversitatea rolurilor abordate de maestrul Victor Rebengiuc.
”Am împărtășit emoția publicului și onoarea de a fi alături de maestrul Rebengiuc la această lansare. Întrucât mi-am asumat misiunea de a aduce filmul românesc mai aproape de public, alături de experți și instituțiile relevante, am început elaborarea unei strategii integrate pentru ca filmele din patrimoniul nostru să fie proiectate din nou pe ecranele din toată țara”, a transmis Raluca Turcan.
Bilanț în Comisia pentru cultură a Camerei Deputaților
Tot luni, ministrul Culturii a participat în Comisia pentru cultură a Camerei Deputaților la o discuție care a vizat proiectele demarate de Ministerul Culturii în cele două luni și jumătate ale mandatului.
”În cele două luni și jumătate ale mandatului meu la Ministerul Culturii am acționat în concordanță cu obiectivele pe care mi le-am stabilit și am demarat deja o bună parte dintre proiectele esențiale pentru domeniul cultural, fie că este vorba despre cadrul normativ al domeniului, salarizarea personalului, despre susținerea proiectelor culturale strategice, despre finanțarea unor sectoare sau a unor obiective culturale importante”, a transmis Raluca Turcan.
Ministrul a subliniat că a depus un proiect pentru corectarea inechităților salariale din domeniul culturii și pentru stimularea celor mai buni specialiști să rămână sau să vină să activeze în sectorul cultural. Proiectul a fost acceptat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
”Noua lege a salarizării va aduce corecturile salariale așteptate de specialiștii care activează în domeniul cultural. Am convingerea că inechitățile care au marcat sectorul cultural și au generat frustrări și nemulțumiri au fost eliminate în integralitate. Dat fiind specificul sectorului cultural, am reușit să diminuăm diferențele de salarizare între instituțiile naționale și cele din subordinea autorităților locale”, a pus ministrul.
Raluca Turcan a subliniat, pe lângă multe programe demarate de Ministerul Culturii în această perioadă de implementarea proiectelor finanțate prin Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru refacerea infrastructurii culturale din România: Muzeul Național „George Enescu” – Palatul „Cantacuzino”; Muzeul Revoluției Anticomuniste de la Timișoara; Centrul Național al Dansului București – Sala „Omnia”; Biblioteca „Omnia” Craiova.
”Din ianuarie 2023 a început implementarea celui de-al treilea Acord-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), în cadrul cărora vor fi restaurate în profunzime alte obiective de anvergură: Muzeul Național de Istorie a României din București, Vila „Florica” de la Ștefănești – jud. Argeș, Conacul „Vârnav Liteanu” de la Liteni – jud. Suceava, Vila „Ion I.C. Brătianu” din București, Reabilitarea clădirii Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova, construirea unei noi săli de concerte destinată Operei Naționale Române Iași, Teatrul Național și Opera Română – Cluj-Napoca. Derularea cu succes a acestor investiții importante pentru cultura românească reprezintă o prioritate a mandatului meu”, a subliniat Raluca Turcan.