Turist amendat cu 300 lei pentru că a hrănit un urs în Bâlea 
foto: arhivă

Jandarmii sibieni au desfășurat, weekendul trecut, activități preventive, misiuni de menținere și asigurare a ordinii și liniștii publice în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș. Aceștia au aplicat mai multe amenzi turiștilor. Unul dintre ei a fost sancționat pentru că a hrănit un urs. 

Echipaje de jandarmerie au acționat pe raza județului Sibiu și în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș, atât independent cât și împreună cu reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții în domeniu. 

„În urma misiunilor desfășurate, jandarmii sibieni au legitimat peste 100 de persoane și au constatat 27 de contravenții, pentru care au aplicat amenzi în valoare de 5300 de lei și 13 avertismente scrise. Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991- pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și Legii nr. 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic, iar una dintre amenzi, în valoare de 300 de lei, a fost aplicată pentru hrănirea animalelor sălbatice în zona stațiunii montane Bâlea”, spune Floriana Picioiu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Sibiu.

Jandarmii sibieni transmit că, dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale sau dacă vă aflați într-o situație dificilă, solicitați-le ajutorul în mod direct sau apelați numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Ultima oră