Revoltă printre părinții din Sibiu după ce au aflat că cele trei noi creșe din oraș rămân închise. ISJ vine cu clarificări
Creșa nouă din cartierul Vasile Aaron

Mai mulți părinți din Sibiu se arată revoltați după ce au aflat că cele mai noi creșe din Sibiu, respectiv creșa din Vasile Aaron, afiliată a Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 14, cea din Țiglari care ține de Școala Gimnazială Nr. 23 și creșa din Ștrand, afiliată Școlii Gimnaziale Nr. 1 Sibiu, nu se deschid la începutul lunii septembrie, așa cum ar fi fost normal.

Părinții a sute de copii care urmau să meargă la cele trei noi creșe din Sibiu au aflat în ultima zi din august că cei mici nu vor merge la creșă împreună cu restul antepreșcolarilor din municipiul Sibiu deoarece creșa la care au fost admiși nu se va deschide la începutul lunii septembrie.

„Domnul director ne-a explicat foarte calm că nu se va deschide creșa deoarece nu le-a fost alocat personal de la Minister. Solicitând un orizont de timp, în viziunea noastră 1-7 zile pentru data de deschidere, acesta ne-a spus ca nu știe deoarece de la Inspectorat nu a fost anunțat și nu a primit nici o informație legată de această problemă. Conform legii, pentru angajarea personalului trebuie susținut concurs și doar perioada de scoatere a posturilor la concurs este de 15 zile, apoi urmând multe alte proceduri, deci vorbim probabil de luni de zile. Este inadmisibil ca Inspectoratul și școala să nu anunțe părinții din timp că anul școlar nu va începe. Având în vedere termenul de scoatere la concurs, știau de cel puțin două săptămâni că nu vor începe anul școlar la timp și deliberat nu au anunțat părinții”, spune Alexandr părintele unei fetițe care ar fi trebui ca luni să meargă la creșă.

Citește și: Cele trei creșe noi din Sibiu se deschid din toamnă – Înscrierile au început joi

Revoltă printre părinții din Sibiu după ce au aflat că cele trei noi creșe din oraș rămân închise. ISJ vine cu clarificări
Noua creșă din cartierul Ștrand

Părintele a mers la Inspectoratul Județean Școlar Sibiu pentru a cere explicații. Acesta spune că a fost întâmpinat de către inspectorul școlar general adjunct cu ironii și niciun răspuns concret care să calmeze părinții puși în această situație delicată.

„Din păcate cele trei creșe sunt finalizate de aproximativ un an și stau închise. Sunt convins că în acest timp se puteau identifica soluții pentru ca la momentul oportun să fie deschise. Acum este momentul oportun, nu la alegeri, nu cu panglici ci cu copii! Eu refuz să mă bucur, așa cum mi s-a sugerat la Inspectorat, că după 30 de ani s-au construit trei clădiri cu destinația de creșe iar acum zac închise de aproximativ un an și se degradează deoarece nu au personal nici pentru conservare”, spune părintele.

Revoltă printre părinții din Sibiu după ce au aflat că cele trei noi creșe din oraș rămân închise. ISJ vine cu clarificări
Creșa nouă din cartierul Țiglari

Cele trei creșe se deschid, dar cu întârziere

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean Școlar, Constantin Dincă, clarifică situația celor trei creșe. Astfel, copiii înscriși la creșa din Vasile Aaron, afiliată a Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 14, cea din Țiglari care ține de Școala Gimnazială Nr. 23 și la creșa din Ștrand, afiliată Școlii Gimnaziale Nr. 1 Sibiu vor putea începe anul, dar cu o întârziere de câteva săptămâni, timp în care se va angaja personal.

Motivul acestei întârzieri a fost dat de faptul că Ministerul Educației a întârziat cu ordinul publicat prin care se arată posturile scoase la concurs pentru personalul necesar. Ordinul în cauză a fost publicat în data de 4 septembrie, ceea ce însemnă că vor mai dura câteva săptămâni până când cei mici vor putea merge la creșă. Reprezentanții Inspectoratului Județean Școlar Sibiu spun că întârzierea nu va depăși o lună de zile.

Revoltă printre părinții din Sibiu după ce au aflat că cele trei noi creșe din oraș rămân închise. ISJ vine cu clarificări
Creșa nouă din cartierul Vasile Aaron

„Actualmente nu se pot deschide. Noi sperăm ca până la sfârșitul lunii septembrie să le deschidem, să vină copiii. Motivul care a dus la întârzierea deschiderii celor trei noi creșe este întârzierea ordinului cu posturile scoase la concurs. S-au făcut înscrieri pentru că aceste creșe existau și am cerut în iulie numărul de posturi necesare pentru ele. Ministerul doar vineri dimineața le-a trimis, adică în 1 septembrie. Săptămâna aceasta, consiliul de administrație distribuie posturile pe care le-a trimis Ministerul către creșe, vom angaja educatorii puericultori pentru că sunt deja oameni care au dat concurs și au primit notă, iar noi ca Inspectorat îi putem angaja și distribui. Urmează ca directorii creșelor să demareze concursurile pentru posturile ocupate de personal nedidactic, îngrijitor, bucătar.  Aici este o procedură mai complicată pentru că posturile trebuie publicate în Monitorul Oficial. Prin urmare, copiii vor veni la cele trei creșe, dar cu o întârziere, maxim de o lună”, transmite purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean Școlar, Constantin Dincă.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică