Interes mare pentru meciul CSC 1599 Șelimbăr - Steaua. Portarul Alexandru Roșca: ”Sper să continui fără gol primit”

Neînvinse până acum în Liga 2, două candidate la play-off, CSC 1599 Șelimbăr și CSA Steaua încheie etapa 5 în jocul direct de marți, de la ora 17.30, de la Cisnădie. 

Interes mare pentru meciul CSC 1599 Șelimbăr - Steaua. Portarul Alexandru Roșca: ”Sper să continui fără gol primit”

Liderul Șelimbăr este singura formație care în acest sezon de Liga 2 are punctaj maxim și care nu a primit vreun gol. Echipa lui Claudiu Niculescu este pe val și a pierdut până acum doar în cupă, cu echipa de Liga 1, FC Voluntari, după ce a încasat gol în ultimele minute.

În schimb, steliștii au mers mai departe în grupele Cupei României, după un 1-0 la colega de eșalon Unirea Dej. Bogdan Chipirliu este principalul pericol pentru poarta sibienilor, acesta marcând deja de patru ori în campionatul actual! În ultima etapă de L2, steliștii nu au reușită să treacă de CSM Alexandria, scoțând acasă doar un 1-1 cu teleormănenii.

Alex Roșca: ”Rezultatele bune sunt rodul muncii tuturor”

Portarul Alex Roșca traversează un start de sezon excelent. A devenit titular în echipă, nu a încasat gol în patru meciuri de campionat și a fost convocat în premieră la lotul național de tineret!

”Sper să fie și cu Steaua din nou un meci fără gol primit, dar cel mai important este să câștige echipa, grupul este prioritar. Steaua marchează, dar și Chiajna marca de obicei și nu a reușit contra noastră. Eu sper să continui fără gol primit, dar cel mai important e să câștigăm, nu aș fi supărat nici cu 2-1. Cred că rezultatele bune sunt rodul muncii tuturor, jucători, antrenori, tot staff-ul, toți sunt implicați, toți au meritul lor. Este un avantaj și că jucăm la Cisnădie, sezonul trecut am avut deplasări în fiecare weekend, dar acum suntem foarte aproape de Șelimbăr. Să prindem play-off-ul este un obiectiv realizabil, ne dorim să terminăm cât mai sus. Eu îmi doresc să continuăm tot așa, fără gol primit și să terminăm cât mai sus, avem un grup unit, suntem unul pentru altul. Am fost surprins de convocarea la naționala U 21, nu cred că am mai fost în vizorul loturilor naționale, dar a venit și acest moment după meciurile din startul Ligii 2” a declarat portarul Alex Roșca.

Interes mare pentru meciul CSC 1599 Șelimbăr - Steaua. Portarul Alexandru Roșca: ”Sper să continui fără gol primit”

Biletele se vând la Șelimbăr și Cisnădie

Biletele pentru derbyul de la Cisnădie sunt disponibile la magazinele Simpa din Șelimbăr până pe 5 septembrie, la ora 12.00. În ziua meciului, doritorii pot achiziționa bilete de la casieria stadionului Măgura din Cisnădie, începând cu ora 14.00. Copiii până la 7 ani au acces gratuit, dacă sunt însoțiți de adulți. Prețul unui bilet la Tribuna 1 este de 50 lei, iar la Tribuna 2 este de 30 lei. Intrarea se face doar pe bază de bilet, invitațiile nefiind valabile. Partida de la Cisnădie va fi televizată în direct de Digisport și Prima Sport, deținătorii de drepturi tv.
”M-aș bucura să vină foarte multă lume, pentru că nu cred că în Cisnădie au mai fost meciuri de Liga 2 până în acest an. Sunt convins că va fi multă lume și că vom câștiga cu Steaua. Am fost colegi cu cei de la Steaua în cantonament la Bansko, au o echipă foarte puternică, mult schimbată, va fi un meci foarte dificil” a spus directorul CSC 1599 Șelimbăr, Cornel Stănilă. 
Interes mare pentru meciul CSC 1599 Șelimbăr - Steaua. Portarul Alexandru Roșca: ”Sper să continui fără gol primit”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică