Start în Liga 4 Sibiu. Favoritele au câștigat fără emoții

Noul sezon al Ligii 4 Sibiu a luat startul sâmbătă, când s-au disputat jocurile primei etape. Favoritele la titlul județean, Voința, Avrig și Inter Sibiu au câștigat detașat. 

Transformată radical în vară, când a schimbat tot lotul, Voința Sibiu s-a impus cu 9-1 în deplasare în disputa cu Leii Șura Mică. Au marcat pentru Voința: Doda, Dugulan, Iaru, Niță, Vecerdea, Timiș (2) și Goia (2).

Echipa lui Cosmin Vâtcă demonstrează că în acest sezon este una din favoritele la titlul județean.  ”Am urmărit punctele, nu mă interesează diferența de scor, cine are punctele e mult mai câștigat decât cine are golaverajul. Lucrăm mult la antrenament, avem jucători de calitate, dacă își pun calitățile în slujba echipei, a fost bine. Avem un lot echilibrat numeric și valoric, chiar dacă avem și o accidentare pe termen mai lung, pe Aldea” a spus antrenorul Voinței, Cosmin Vâtcă.

FC Avrig a învins acasă cu 5-2 pe Copșa Mică și continuă parcursul bun din sezonul trecut, când a cucerit faza județeană a cupei, iar în acest sezon a triumfat și în faza regională. Marcatorii din acest meci pentru Avrig au fost Best, Cosovanu (din penalty), Fălămaș și Socaci, dar și un autogol.

După ce a ratat promovarea în ultimele două sezoane, FC Inter Sibiu a schimbat strategia și a abordat Liga 4 cu un lot foarte tânăr. În prima etapă, formația pregătită de Liviu Petrușel s-a impus cu 2-0 în disputa cu Agnita, un rezultat care dă moral tinerilor jucători proveniți de la Interstar.

În meciul echipelor nou venite în Liga 4 Sibiu, Voința Dumbrăveni a spulberat pe 7-0 pe Alma Sibiu. Voința Dumbrăveni a promovat din Liga 5, în timp ce Alma Sibiu a fost primită la acest nivel, datorită criteriului referitor la grupele de copii și juniori.

Start în Liga 4 Sibiu. Favoritele au câștigat fără emoții

Ultima oră