Accidentul cu patru răniți și cinci mașini implicate pe Valea Oltului. Cum s-a produs și cine e vinovat (video foto)

Polițiștii ajunși duminică la fața locului, au stabilit că accidentul produs la limita dintre județele Sibiu și Vâlcea, s-a produs din cauza unui șofer care a intrat pe contrasens. Opt persoane au fost fost evaluate medical, iar patru au fost transportate la spital.

Accidentul cu patru răniți și cinci mașini implicate pe Valea Oltului. Cum s-a produs și cine e vinovat (video foto)

Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu intervin duminică la prânz la un accident de circulație produs pe DN 7, km. 240+500, la limită cu județul Vâlcea.
”Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, din cauze care urmează a se stabili, un conducător auto a pătruns pe contrasens, a intrat în coliziune cu două autoturisme conduse din sens opus, primul autoturism lovit fiind proiectat pe sensul spre Sibiu, unde a intrat în coliziune cu un alt turism condus dinspre Vâlcea”, spun cei de la IPJ Vâlcea.

VEZI AICI FOTO ȘI VIDEO DE LA ACCIDENT

Opt persoane evaluate medical. Patru au ajuns la spital
ISU Sibiu anunță că în urma evaluării medicale, din cele opt persoane implicate în accident doar patru au nevoie de îngrijiri medicale și vor fi transportate la spital. Celelalte patru refuză transportul la spital.

video
play-sharp-fill

Echipajele SMURD vor transporta la UPU Sibiu:
– un bărbat de 55 de ani cu un traumatism la mână
– un bărbat de 66 de ani care acuza dureri cervicale și lombare
– un bărbat de 91 de ani suspect de fractura tibie cu multiple escoriații.
Echipajul SAJ a preluat o femeie de 75 de ani.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică