ziua sibiului, sărbătorită oficial pe 20 decembrie. propunerea va fi supusă aprobării în consiliul local

Consilieri Partidului Național Liberal (PNL) propun spre aprobare un proiect prin care data de 20 decembrie să reprezinte Ziua Sibiului.

Consilierii PNL cer instituirea cu caracter simbolic a Zilei Sibiului, în data de 20 decembrie, a fiecărui an. În proiectul de hotărâre supus aprobării în cadrul ședinței ordinare de la sfârșitul lunii august, consilierii explică de ce au ales data 20 decembrie. Mai exact, în ziua respectivă a fost prima menţiune documentară referitoare la localitatea Sibiu.

Sibiul a făcut parte din valul de urbanizare al secolelor XI-XII din întreaga Europă, istoria oraşului, impactul major al comunităţii asupra istoriei Transilvaniei și atestările documentare reprezintă alte motive pentru care 20 decembrie ar trebui să reprezinte data la care să fie sărbătorite Zilele Sibiului, spun consilierii liberali.

Există două atestări documentare marginale, mai exact un document emis în data de 20 decembrie 1191 de către cancelaria papală de la Roma, a pontifului Celestin al III-lea și un alt document emis un an mai târziu tot de cancelaria papală de la Lateran.

„Deşi nu avem o menţionare documentară directă a numelui Sibiu, acest document cel din 1191 este considerat de către istorici, drept prima menţiune a oraşului Sibiu, prin prisma trimiterii şi identificării acesteia în cel de-al doilea document, din 1192. Aceste două documente ce identifică în primul rând, existenţa Sibiului la momentul respectiv. Mai mult ne dau indicii cu ajutorul cărora putem conchide că Sibiul era deja fondat şi funcţiona ca şi structură administrativă”, se arată în proiectul de hotărâre supus aprobării.

 

Ultima oră

Comentariul meu