sibianul victor cornea, despre rezultatele din ultimele luni: ”succesul meu profesional se datorează iubitei mele, andreea bălan”
foto Viva

Victor Cornea și Andreea Bălan vor fi pentru o perioadă despărțiți fizic, căci jucătorul de tenis a plecat în America, la competiția U.S. Open.

Ieri, Andreea Bălan și-a condus iubitul, pe Victor Cornea, la aeroport. Cu greu s-au despărțit cei doi iubiți, având în vedere că în ultima perioadă au fost mereu împreună ba în vacanțe, ba la competițiile lui sportive sau acasă, cu fetițele cântăreței, scrie ziarul Libertatea.

Tânărul jucător de tenis, în vârstă de 29 de ani, a mărturisit recent că datorită iubitei sale în ultima perioadă are rezultate foarte bune pe plan profesional. Andreea Bălan îl susține necondiționat pe Victor Vlad Cornea și îl însoțește la aproape toate competițiile pe care le are.

„Prefer să fiu rezervat pe acest subiect, dar vreau să spun că avem o conexiune divină și o iubesc foarte mult. Mă bucur mult să o am alături pe Andreea la turnee. A fost cu mine și la Wimbledon, și la Hamburg. Forma bună pe care o am se datorează și ei, nouă, conexiunea pe care o avem împreună. Cam atât despre partea emoțională (n.r. – râde)!

Sunt fericit și liniștit, cu siguranță. O apreciez foarte mult (n.r. – pe Andreea Bălan), îmi doresc să o am alături, îmi dă mai multă încredere și putere. Mă susține cu toată inima și îmi place că vrea să învețe să joace, să învețe cum merge tot sistemul. Asta îmi dă foarte mare încredere în noi. O iubesc mult, sunt mai liniștit pe teren și asta se vede în rezultate. Sincer, nici nu mă gândesc la diferența de vârstă, cumva nici nu știu diferența. E o conexiune divină și asta e tot ce contează”, a spus Victor Cornea, la emisiunea „Așii Tenisului” de la Digi Sport.

Ultima oră

Comentariul meu