Căbuz explică de ce s-a întors la FC Hermannstadt: ”La CFR, șansele să joc erau minime”

Portarul originar din Avrig, Cătălin Căbuz (27 ani) a revenit la FC Hermannstadt după patru ani și este pregătit să facă performanță acasă.  

Căbuz explică de ce s-a întors la FC Hermannstadt: ”La CFR, șansele să joc erau minime”

FC Hermannstadt l-a vândut pe Karlo Letica în Elveția, la Lausanne, pe o sumă frumoasă, de peste 300 mii euro, o mutare avantajoasă, ținând cont că portarul croat intra în iarnă în ultimele luni de contract și putea semna liber cu altă echipă. Sibiul s-a mișcat imediat după transferul lui Letica și l-a adus pe Cătălin Căbuz, originar din Avrig, unul dintre portarii de top din țară.

Revenit acasă după patru ani, Căbuz spune că obiectivul său este să joace, iar la CFR Cluj șansele erau minime. ”Este bine acasă, sincer îmi doream de ceva timp să vin la FC Hermannstadt, mai ales că este stadionul nou. M-am întors după patru ani, de când am plecat eu mai sunt la echipă Ionuț Stoica și Petrișor Petrescu. Semnasem cu CFR Cluj, dar acolo este altă situație, se bazează în poartă pe junior și atunci nu aveam șanse să joc. Pentru mine, este foarte important să joc, dacă stau un an pe tușă, pierd mult. Am venit împrumut pentru un an, dar vom vedea ce va fi vara viitoare, poate voi continua la Sibiu” a declarat Cătălin Căbuz pentru Ora de Sibiu.

”Echipa foarte bună, joacă fotbal”

În 2018, când echipa era în Liga 2, FC Hermannstadt a jucat finala cupei, 0-2 cu Universitatea Craiova, meci la care Căbuz a fost pe teren. Portarul sibian este convins că performanțele din cupă pot fi depășite în sezonul viitor.

”Eu îmi doresc să fiu sănătos și să ajut echipa, să fac tot ce depinde de mine să își atingă obiectivele, asta este cel mai important. Echipa este foarte bună, se vede, joacă fotbal, iar antrenorul se vede că știe ce își dorește de la echipă, este foarte dedicat în tot ceea ce face” a mai spus Cătălin Căbuz. Acesta ar putea redebuta în echipa lui Marius Măldărășanu în jocul de luni, 28 august, de la ora 18.30, de pe Municipalul din Sibiu, cu U Cluj.

Portarul a început cariera la Voința Sibiu și a mai jucat la Academia Hagi, FC Cisnădie, CSM Rm. Vâlcea, FC Hermannstadt, Viitorul Constanța și Chindia Târgoviște.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică