Alin, absolvent al facultății din Sibiu, printre cei mai apreciați teologi din țară. „Îmi e dor de frumusețea orașului”

Un tânăr, absolvent al Facultății de Teologie ,,Andrei Șaguna” din Sibiu, a devenit unul dintre cei mai apreciați teologi din țară. Pentru Alin Bolboasă – Șofaru, Sibiul a reprezentat locul unde s-a regăsit și care i-a oferit toate oportunitățile pentru a deveni ceea ce este astăzi, profesor și mentor pentru elevii săi.

Alin și-a descoperit menirea încă din liceu, însă la momentul respectiv își dorea să urmeze Facultatea de Teologie din București, însă pe ultima sută de metri s-a răzgândit și a început cursurile la universitatea din Sibiu, unde spune că a cunoscut profesori dedicați, de la care a avut multe de învățat.

„Sunt absolvent al Academiei de Teologie din Sibiu. În primul rând eu nu m-am pregătit pentru admiterea la Facultatea de Teologie de la Sibiu, ci pentru facultatea din București, unde admiterea era total diferită. Punând mână pe niște cărți mai avansate pentru admitere am văzut foarte multe articole extrem de bine scrise în teologie, ale profesorilor care încă mai predau la Facultatea de Teologie, din Sibiu. Atunci am făcut o schimbare de 180 de grade în ultima lună de zile și m-am pregătit pentru examenul de admitere la Sibiu”, povestește teologul Alin Șofaru.

Patru ani, profesor la un colegiu din Mediaș

În timpul masterului, datorită timpului liber, a ajuns să predea la Colegiul Tehnic din Mediaș pentru patru ani, până când noi oportunități au apărut pentru tânărul teolog.

„În perioada de master am decis să intru în învățământ. Am ajuns să fiu profesor la Mediaș, la Colegiul Tehnic Mediensis, unde un an de zile am construit și pictat singura biserică făcută în întregime de către copii. Am stat în Mediaș patru ani, iar oportunitatea doctoratului la București și faptul că am intrat ca asistent universitar în cadrul Universității din București, mi-a făcut imposibil acest drum Sibiu – București, astfel am rămas acolo”, spune teologul.

În prezent, teologul este directorul Liceului Teoretic Victoria din București, profesor la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, profesor adjunct la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” și asistent universitar at Facultatea de Psihologie și Științele Educației Universitatea din București. De asemenea este implicat în zeci de proiecte și activități.

Alin, absolvent al facultății din Sibiu, printre cei mai apreciați teologi din țară. „Îmi e dor de frumusețea orașului”

„Sibiul, locul în care m-am dezvoltat”

Preotul susține că Sibiul a fost orașul ideal, care i-a asigurat un mediu benefic dezvoltării lui. Totodată, acesta spune că este orașul unde poți să studiezi teologia la cel mai profund nivel. „Sibiul rămâne pentru mine locul în care m-am dezvoltat din punct de vedere psihologic mai mult decât aș fi reușit oriunde altundeva pentru că Sibiul are acea deschidere spre nou, dar fără a-și uita rădăcinile vechi, a tot ceea ce ține de ortodoxia pură, dar tot timpul cu o deschidere și spre teologia apuseană, reușind să creeze o punte de legătură între cele două. Eu am intrat în legătură cu teologia greco-catolică, tocmai prin prisma teologiei pe care am învățat-o la Sibiu și am înțeles că am de învățat și de la confrații mei”, spune teologul.

Acesta povestește că este imposibil să se mai întoarcă în Sibiu, însă își amintește cu plăcere momentele trăite în orașul din inima Transilvaniei. „Mi-ar fi imposibil să revin în Sibiu în ideea unui job, însă aș veni în Sibiu pentru a putea să îmi readuc aminte de momentele frumoase din perioada în care am evoluat. Din păcate, nu cred că Sibiul poate să ofere în momentul de față tot ce găsesc la București. Recunosc că îmi e dor de frumusețea orașului, de oamenii de acolo, de colțurile pe care doar eu le știam”, povestește teologul sibian.

 

 

 

 

Ultima oră