”Brânza de Sibiu” falsificată în mod grosolan în București. Nu are nici o treabă cu originalul! (video)

Pieţele şi magazinele sunt pline de aşa-zişi sibieni care comercializează, de fapt, doar falsuri alimentare. În urma unor teste de laborator, am descoperit că „tradiţionalul” caşcaval de oaie de la Jina, care se vindea într-un magazin de sibieni din Capitală, e făcut exclusiv din lapte de vacă. Şi nu e singura fraudă de care am aflat.

Mihai Sopa este oier de-o viaţă. Produce telemea de Sibiu, brand de ţară din 2018 şi produs tradiţional autentic, recunoscut de Uniunea Europeană, din 2019, scrie observatornews.ro

Mihai Popa, producător de telemea: Telemeaua de Sibiu cu brand, putem să fim siguri că este o telemea din lapte de oaie, cu niciun fel de conservant sau absolut nimic.

România este, însă, plină de aşa-zişi „sibieni”, care vând brânză neetichetată şi n-au nicio legătură cu adevăraţii ciobani de la Jina. O demonstrează testele de laborator.

Florin Dragomir, producător de telemea de Sibiu: Deoarece e natural făcut, brânza este sănătoasă şi îşi păstrează proprietăţile. Tot ce are bun în ea rămâne. Această hologramă se pune pe fiecare etichetă. Poate să fie şi altă etichetă, dar holograma de Sibiu trebuie să fie neaparat.

video
play-sharp-fill

În goana după bani, comercianţii merg, însă, mai departe decât am crede

Florin Dragomir, producător de telemea de Sibiu: Eu am fost în piaţă şi am văzut că e aceeaşi brânză, o tăiat aceeaşi brânză şi a făcut patru bucăţi. Şi o zis: „De care doreşte doamna? Bivoliţă. Asta e bivoliţă, asta e capră, asta e oaie, asta e vacă. Aceeaşi brânză”.

Ca să-ţi dai seama dacă ţi se vinde brânză de oaie sau doar un fals, primul criteriu e preţul.

Florin Dragomir, producător de telemea de Sibiu: Măi oameni buni, cu 20 de lei nici vaca nu ţi-o dă adevărată.

Mihai Sopa, producător de telemea: Nu are cum să fie aşa ceva posibil în momentul în care laptele de oaie pleacă de la fermă la 6 lei kilogramul. Aia clar nu are nicio treabă cu laptele. Din patru kilograme de lapte iese un kilogram de brânză. Marfa din care se produce telemeaua este 24 de lei. Plus prelucratul, Transportul…ajunge la un 32-33 de lei.

E uşor doar să arunci o etichetă pe un produs şi să spui că vinzi, de fapt, produse tradiţionale.

Mihai Sopa, producător de telemea: Ei se folosesc de arealul judeţului Sibiu, de chestia „produse de la Sibiu”, producători sibieni. În viitor, cine va face lapte de oaie va avea aur. Ne minţim unii pe alţii. Dacă nu vom scăpa de această minciună, de această lăcomie de a face banii, lucrurile nu vor merge foarte bine. Vor veni lucrurile etichetate de prin Europa, de pe oriunde, şi brânză tot mai puţină.

Ultima oră