Gunoaie pe lângă pubelele din Porumbacu de Sus. Primar: „Turiștii nici nu coboară din mașină să deschidă capacul”

Un cititor Ora de Sibiu a atras atenția asupra deșeurilor din zona turistică a comunei Porumbacu de Sus. Locul special amenajat pentru depozitarea gunoiului a devenit o „atracție” pentru urșii care caută mâncare.

Zona Porumbacu de Sus este renumită pentru punctele turistice Castelul de Lut și Povestea Calendarului. Odată cu numărul mare de turiști și deșeurile care rămân în urma lor sunt consistente. Primarul comunei, Georgeta Poșa, cunoaște problema, însă spune că principală vină este a oamenilor care aruncă cu indiferență gunoiul.

„Turiștii sunt foarte neglijenți când vine vorba de depozitarea deșeurilor corect, acolo unde sunt puse europubelele. Sunt pubele suficiente, însă ei nu se dau jos nici din mașină să deschidă capacul, să arunce gunoiul, și să închidă capacul. Zona este una de munte și da, vin animalele pentru că se lasă pungile pe lângă containere. Colectarea gunoaielor se face nu numai conform programului, ci și în afara programului, mai exact între zilele de colectare”, spune primarul comunei Porumbacu de Jos, Georgeta Poșa.

Gunoaie pe lângă pubelele din Porumbacu de Sus. Primar: „Turiștii nici nu coboară din mașină să deschidă capacul”

Primarul ia măsuri și în curând va amenaja un loc nou de depozitare a deșeurilor. „Vrem să mutăm locul acela, pentru că ocupăm un teren pe care îl are concesionat o persoană fizică din comuna Porumbacu de Jos. Noi o să mutăm aceste europubele pe spațiul public, tot în zona turistică. Va fi împrejmuit cu gard normal, dar și electric, cu o poartă pe care fiecare ar trebui să o închidă după ce aruncă deșeurile”, spune primarul.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică