biciclist lovit de o mașină pe strada maramureșului. șoferul nu i-a dat prioritate
foto: arhivă

Un biciclist a fost lovit de o mașină duminică seară, pe strada Maramureșului. Bărbatul a fost transportat de urgență la spital.

„Polițiștii Biroului Rutier Sibiu intervin la un accident rutier produs pe Maramureșului. Din primele cercetări efectuate, polițiștii rutierii au stabilit faptul că un conducător auto (bărbat, în vârstă de 48 de ani, sibian) a intrat în coliziune cu un biciclist (bărbat, în vârstă de 69 de ani, sibian). Accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate biciclistului. Biciclistul a fost rănit în urma accidentului rutier. Polițiștii rutieri sunt la fața locului și continuă cercetările”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

Un echipaj SMURD a intervenit de urgență la locul accidentului. „Un echipaj SMURD cu medic a intervenit în municipiul Sibiu, pe strada Maramureșului, unde un biciclist a fost lovit de către un autoturism. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat, în vârstă de 69 de ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral. Pacientul a fost transportat de urgență la UPU Sibiu”, potrivit ISU Sibiu.

 

Ultima oră

Comentariul meu