Arad, un accident banal cu un tramvai. Ușa s-a închis și o mamă s-a stins, sub privirea copilei în scaun rulant. Nu este primul semnal, nici ultimul, care readuce în prim plan faptul că în România drepturi elementare ale persoanelor cu dizabilități sunt ignorate cu inconștiență criminală.
Elaborăm strategii complexe, de sute de mii de euro, în care sunt puse pe hârtie planuri de mobilitate urbană, culoare verzi, transport alternativ. Primăriile se întrec în kilometri de piste de biciclete, arteziene și borduri.
Dinspre accesibilizarea transportului în comun, e liniște. S-ar fi petrecut oare accidentul de tramvai, dacă acesta ar fi fost dotat cu o rampă pentru îmbarcare și, mai ales, dacă acel conductor ar fi fost instruit corespunzător pentru a înțelege că pasagerii cu dizabilități necesită atenție sporită, pentru siguranța tuturor?
Pentru cetățenii cu mobilitate redusă, în special pentru utilizatorii de scaun rulant, o ieșire din casă este o adevărată cursă cu obstacole: diferențe de nivel între trotuare și treceri de pietoni, trepte cu rampe lipsă sau cu unghiuri impracticabile, construite neconform, numai ca să fie ”bifate” că există, sisteme de elevare nefuncționale, locuri de parcare marcate, dar greșit configurate.
Utilizatorii de scaun rulant sunt, practic, condamnați de societate la arest la domiciliu. Dacă nu au însoțitor sau mașină proprie adaptată, deplasarea devine o provocare, pentru că transportul în comun le este teritoriu interzis. Taxiurile le refuză serviciile, în gări sunt săltați pe brațe de hamali de ocazie, în autocare nu sunt spații securizate, destinate scaunului cu rotile.
Dacă s-ar face o statistică, câte autobuze sau tramvaie sunt accesibilizate, prevăzute cu sisteme de rampe, procentul ar arăta, spre deosebire de inflație, doar o cifră. Deși legea prevede obligația expresă a autorităților de a adapta parcul auto al operatorilor de transport public pentru pasageri cu dizabilități.
Fiecare tragedie expusă public în media ridică câte un val de revoltă și indignare, care, pentru o scurtă vreme, atrage atenția spre adresarea cauzelor, așa cum incendiul de la Colectiv ne-a pus în fața realitatea incapacității de a trata marii arși,
Oare de câte cruci, lacrimi ale inocenților și durere e nevoie pentru ca țara asta, în frunte cu aleșii săi, să ia calea normalității și să rezolve firesc acele viduri care ne despart de civilizație?
Constatăm că mare parte din societate este restantă la capitolul empatie, la înțelegerea și respectarea nu doar a drepturilor specifice, cât a nevoii elementare de a nu fi discriminați, direct sau indirect, a concetățenilor noștri confruntați cu dizabilități.
În USR ființează grupul dedicat dizabilității, format din voluntari, membri de partid care trăiesc zilnic cu provocările dizabilității, care și-au pus concretizat experiențele trăite în soluții și activism pentru incluziune.
Am adresat o scrisoare deschisă tuturor companiilor de transport public interurban, aflate în subordinea sau administrarea primăriilor din orașe, prin care, pe lângă reamintirea obligațiilor de a adapta parcul auto, am solicitat cooperarea cu asociațiile de profil pentru a facilita accesul tuturor la transportul public și serviciile conexe, dar mai ales implementarea de programe de pregătire specifice pentru personal, pe tema dizabilității.
Societatea Tursib este, de asemenea, destinatară a scrisorii și ne exprimăm speranța că, în planurile de modernizare vor considera o prioritate accesul la transportul public pentru toți locuitorii și vor include cursuri de sensibilizare pentru personalul ce deservește publicul călător.
Reamintim, amar, faptul că proiectul înaintat de colega noastră Consiliului Local ce prevedea un taxi – microbuz adaptat, după modelul practicat în alte orașe, a fost refuzat. Este momentul să insistăm ca, până la modernizarea flotei Tursib, măcar acel mijloc de transport să vină în ajutorul celor care au dificultăți majore de a se deplasa.
