CSC Șelimbăr defilează în Liga 2. Rămâne pe primul loc după victoria de la Alexandria (video)

CSC 1599 Șelimbăr a reușit a treia victorie consecutivă în Liga 2, 1-0 în deplasare la Turnu Măgurele, cu CSM Alexandria și rămâne lider în clasament, fiind singura echipă cu punctaj maxim.

Formația pregătită de Claudiu Niculescu s-a transformat în această vară într-o forță în Liga 2, reușind să impresioneze atât prin rezultate, cât și prin joc.

Sibienii au deschis scorul la Turnu Măgurele în minutul 17, când Ciprian Natea înscrie din 6 metri, după un șut deviat și îl învinge pe portarul gazdelor, Cristică. Natea este cel mai vechi jucător din lot, fiind singurul rămas de când echipa juca la Liga 4. Șelimbăr se putea desprinde peste doar câteva minute, pe o contră rapidă pornită de Schieb, pasă pentru Panos, care din 16 metri trage în transversală.

Echipa lui Claudiu Niculescu a controlat și repriza secundă, în care a ținut mingea în terenul advers și nu a avut emoții în defensivă. De altfel tehnicianul este renumit pentru modul excelent în care închide jocul, atunci când echipa sa conduce.

Astfel, Șelimbărul obține meritat un nou succes în Liga 2 și are punctaj maxim după trei etape, în care nu a încasat gol. Echipa sibiană are ca obiectiv intrarea în play-off, dar nu are drept de promovare, fiind club de drept public.

Cornel Stănilă: ”De acum începe greul”

Directorul clubului CSC 1599 Șelimbăr, Cornel Stănilă avertizează că, de etapa viitoare vor începe jocurile grele pentru echipa sa. ”Este foarte important că am început cu bine în Liga 2, avem trei victorii, este important să câștigi cu echipele considerate outsideri, acum urmează jocurile grele foarte grele. Noi ne vedem de drumul nostru, nu suntem favoriți, ne batem să câștigăm în fiecare etapă. A fost greu, a fost o deplasare foarte complicată, nu am găsit cazare la Alexandria și Turnu Măgurele, așa că am stat la Roșiori. Lumea să se uite ce jucători avem, ne-au felicitat mulți și după acest meci, eu sunt convins că și următorul meci, cu Chiajna, o să vedeți o echipă foarte bună a Șelimbărului”  spus Cornel Stănilă.

CSC 1599 Șelimbăr: Roșca – Palmeș, Natea, Crișan, Mitrea – Panos (Moussinga 78), T. Călin – Monea, I. Năstăsie, Rotund – Schieb. Au mai jucat: Alexe, Vânău, Rodri, Moussinga.  Antrenor: Claudiu Niculescu

Ultima oră