Un accident rutier, soldat cu rănirea unui bărbat, în vârstă de 65 de ani, s-a produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Deva-Sibiu. Autoturismul pe care il conducea a intrat într-un parapet lateral. La fața locului a fost solicitată intervenția elicopterului SMURD.
„Cu puțin timp în urmă, pompierii Secției Ilia au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, pe autostrada A1, km 371, sens de mers Ilia – Deva, unde a avut loc un accident rutier. La locul evenimentului, pompierii au constatat faptul că, un autoturism ce avea cuplată o remorcă a acroșat parapetul de siguranță. În urma impactului, șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 65 de ani, a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportat cu ambulanța SMURD la UPU Deva pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Totodată, pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de preîntâmpinare a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri și pentru sablarea carosabilului”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, scrie Servurpress.
„La data de 17 august 2023, în jurul orei 13:20, un bărbat de 65 de ani, din județul Cluj, care conducea un autoturism ce tracta o remorcă pe A1, din direcția Holdea-Deva, în apropierea comunei Șoimuș, a pierdut controlul volanului și a acroșat parapetul metalic de protecție al autostrăzii. În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a bărbatului (care era singur în autoturism). În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.
Traficul rutier se desfășoară, în acest moment, doar pe banda a doua. Potrivit DRDP Timișoara, se estimează reluarea circulației normale în jurul orei 16:00.