Primul vagon românesc din garnitura mocăniței de pe Valera Hârtibaciului a fost pus în circulație weekendul trecut. Produs în anul 1985, vagonul a fost salvat de la tăiere, de Asociația Prietenii Mocăniței, în ultima clipă. Acesta a fost recondiționat cu ajutorul voluntarilor, astfel că astăzi poate fi din nou folosit.
Aglomerarea bruscă a mocăniței de la început de august, prilejuită de sezonul de concedii, a fost mai ușor de gestionat în acest an datorită îmbogățirii parcului rulant al mocăniței cu un nou vagon, povestesc cei de la Asociația Prietenii Mocăniței. „Este vorba de un vagon autentic hârtibăcean, produs în anul 1985 la Întreprinderea de vagoane MEVA din Drobeta Turnu-Severin, care a circulat între Sibiu și Agnita până la închiderea liniei de către CFR, în anul 2001”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook.
După anul 2001, vagonul a fost abandonat la capăt de linie în gara din Sibiu, acolo unde a devenit adăpost pentru oamenii străzii până în anul 2007. Dar, după ce a fost amenajată legătura rutieră pe sub podul gării până la gară, a fost tras în fața depoului mocăniței din Sibiu și a fost vandalizat de trecători.
„Un an mai târziu, după cinci licitații amânate sau anulate din motive absurde la care ne-am prezentat la București, împreună cu alte cinci vagoane din Sibiu a fost vândut Remat-ului (care nu participase la niciuna din licitații). A fost salvat în ultima clipă de la tăiere, după un apel telefonic anonim al unui pasager dintr-un tren care trecea pe lângă depou, pentru alte vagoane din acel lot fiind deja prea târziu. După o mobilizare exemplară a primarilor de pe vale, care au strâns fier vechi de pe sate pentru dat la schimb, după un cântar mult decalibrat al Remat-ului, bineînțeles în favoarea lor, și după o cofinanțare din partea fundației Mihai Eminescu Trust, vagonul a ajuns într-un final înapoi la Agnita, după 7 ani de la ultima lui cursă, de data asta pe platforma unui camion”, povestesc cei de la Asociația Prietenii Mocăniței.
Începând cu anul 2009, voluntarii Asociației Prietenii Mocăniței s-au apucat de restaurarea lui, iar în septembrie 2010, cu exteriorul recondiționat și cu un interior încropit în grabă, vagonul a circulat în gara Agnita și pe 1 km de linie, alături de o locomotivă cu abur, pentru sărbătorirea centenarului mocăniței. După centenar, vagonul a rămas în gara Agnita, unde un adăpost temporar a fost construit în jurul lui și sub care au continuat lucrările la interiorul vagonului. „În 2015 am fost cât pe ce să îl folosim pentru prima ediție a Zilelor Mocăniței de la Cornățel, interiorul fiind aproape de finalizare, însă vremea rea ne-a stricat planurile, așa că a rămas la Agnita. Ulterior, datorită curselor tot mai dese pe care le organizam la Cornățel și a nevoii continue de întreținere a liniei, nu am mai avut timp pentru finalizarea lucrărilor la vagon, după scurt timp devenind evident că materialele pe care le-am folosit la interior nu erau adecvate, acestea degradându-se rapid sub acțiunea umezelii din aer”, spun cei de la Asociația Prietenii Mocăniței.
Voluntarii și-au dorit să aibă un tren complet care să circule pe Valea Hârtibaciului, astfel că au accesat fonduri nerambursabile pentru mocăniță, iar vagonul a făcut parte din trenul propus spre recondiționare, alături de o locomotivă nouă. „Cu un interior refăcut, cu instalație de iluminat, partea de rulare revizuită, instalația de frână automată completată și funcțională, acesta este, la momentul actual, cel mai modern vagon de călători aflat în circulație pe liniile de mocăniță din țară, iar primii călători s-au bucurat de el la cursa de vineri seară, urmați de cei care au ales să admire stelele căzătoare din mocăniță în noaptea de sâmbătă spre duminică. Vagonul va rămâne în continuare în compunerea garniturii turistice a mocăniței și vă veți putea bucura de el, sau retrăi vremurile în care făceați naveta cu mocănița, conform programului de circulație afișat pe site”, scriu reprezentanții Asociației Prietenii Mocăniței într-o postare pe Facebook.