premieră la sibiu. pictura murală de pe fațada unui bloc din valea aurie, printre cele mai apreciate din lume

Opera „Urletul furtunii”, realizată de artistul argentinian Julian Cruz pe faţada unui bloc din Sibiu, a devenit una dintre cele mai apreciate picturi murale din lume, oraşul reuşind să ocupe locul întâi în topul lunii iulie realizat de platforma internaţională Street Art Cities ca urmare a voturilor primite din ţări de pe trei continente.

premieră la sibiu. pictura murală de pe fațada unui bloc din valea aurie, printre cele mai apreciate din lume

În street art-ul din România face istorie „Urletul furtunii” de Julian Cruz, lucrarea ce acoperă faţada blocului de patru etaje din cartierul Valea Aurie, de pe strada Fântânele, numărul 1, bl. 52, scara A. Cruz a fost pentru prima oară anul acesta la Sibiu International Street ART Festival, când a pictat această lucrare, scrie Agerpres.

România a reuşit astfel să ocupe locul întâi în topul lunii iulie de pe Street Art Cities, devansând ţări precum Irlanda şi Spania.

„Una dintre cele mai respectate platforme de street art din lume se numeşte Street Art Cities, ei sunt din Spania, dar au foarte mulţi urmăritori pe Facebook şi Instagram, este cea mai recunoscută platformă şi de către artişti. Este pentru a treia oară (când intrăm în selecţie – n.r.), dar este pentru prima oară când ajungem în finală şi câştigăm locul întâi. Pentru Sibiu este o premieră şi o mândrie, pentru că nicio altă lucrare din România nu a fost apreciată la felul acesta”, a declarat, pentru AGERPRES, organizatorul Sibiu International Street ART Festival, Andrei Oltean.

premieră la sibiu. pictura murală de pe fațada unui bloc din valea aurie, printre cele mai apreciate din lume
foto Sibiu International Street ART Festival (Facebook

Potrivit celui care l-a invitat în România pe artistul argentinian, arta stradală a reuşit să-i unească pe locatarii unui bloc sibian în aşa fel încât să-i determine să strângă bani să-şi repare scocul stricat. Practic, o faţadă mucegăită a unui bloc de patru etaje s-a transformat într-una dintre cele mai spectaculoase lucrări de street art din România şi din lume.

„Lucrarea se află în cartierul Valea Aurie, pe strada Fântânele. Este executată pe un bloc de locuinţe, unde toată faţada era mucegăită. Şi când am fost să strâng semnăturile ca să fac lucrarea acolo, s-au strâns toţi vecinii, au făcut şedinţă de scară şi au considerat că trebuie să facă o parte de acoperiş, inclusiv scocul, ca să nu se mai ajungă în situaţia asta. Deci, cumva, pentru că ne-am dus să facem lucrarea aceasta murală acum, s-au mobilizat, au pus 400 de lei de familie, s-a schimbat scocul şi ce mai trebuia, pentru că acolo, când ploua, curgea apa în zona respectivă şi efectiv au crescut muşchi pe faţadă. Este un bloc cu patru etaje. Lucrarea are 20 de metri înălţime, iar lăţimea are 11 metri. Are, deci, peste 200 de metri pătraţi şi artistul a fost pentru prima oară la Sibiu”, a explicat Andrei Oltean.

 

Sibiu International Street ART Festival mai aduce o premieră în România, fiind primul din domeniul său care va implementa NFT-uri, pentru susţinerea artiştilor care realizează picturi murale.

„Mai este o chestie pe care o facem în premieră la nivel naţional. Suntem al treilea festival la nivel mondial care implementează NFT-uri, pentru că într-un muzeu plăteşti bilet la intrare şi artiştii primesc cumva redevenţe din bilete. La noi, o să ai posibilitatea de săptămâna aceasta să mergi să vizitezi lucrările, iar pe lucrare o să fie amplasat un cod QR şi în acel cod QR poţi să îţi cumperi o bucăţică din lucrarea respectivă. Noi împărţim lucrarea într-o sută de bucăţi, tu poţi să îţi alegi o piesă din acea lucrare, pe care poţi să o cumperi şi o să devii proprietarul acelei bucăţele. Pe urmă, primeşti o poză NFT-izată, cu cod unic, netransferabil. Plăteşti cu cardul sau criptomonede. (…) 100 de lei este suma unică, atât costă un NFT”, a anunţat Andrei Oltean.

 

Cea mai mare parte din banii obţinuţi din vânzarea de NFT-uri se vor duce la artiştii de street art care au lucrări pe clădirile din municipiul Sibiu.

„În total avem acum, la Sibiu, 146 de lucrări. Sunt 13.600 de metri pătraţi de pictură murală în cei nouă ani de zile de existenţă. Anul acesta am reuşit să facem şase picturi murale, care însumează 940 de metri pătraţi”, concluzionează Andrei Oltean.

Despre „Urletul furtunii”, autorul a prezentat această lucrare astfel: „Dansând în ploaie transform fiecare picătură într-un râu măreţ care udă visele cu viaţă”.

Argentinianul Julian Cruz a mulţumit pe Instagram susţinerii de care a avut parte la Sibiu în această vară.

„Una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa mea, sub soarele arzător al verii din România. Şase zile primind dragostea întregului cartier, păstrez fiecare clipă în adâncul inimii”, a spus Julian Cruz despre ce a trăit la Sibiu, la ediţia din acest an a Sibiu International Street ART Festival.

Sibiul se mândreşte că deţine una dintre cele mai mari galerii de street art din ţară, o galerie inedită, care cuprinde aproape toate cartierele, unde clădiri de tot felul – şcoli, licee, blocuri de locuinţe – sunt „pânzele” unor picturi murale pe care le vezi de la distanţă, fiind de dimensiuni foarte mari.

premieră la sibiu. pictura murală de pe fațada unui bloc din valea aurie, printre cele mai apreciate din lume
foto Sibiu International Street ART Festival (Facebook

Ultima oră

Comentariul meu

Publică