doi biologi străini, impresionați de muntii făgăraș: ”nu am văzut în toată europa o zonă sălbatică atât de mare. este o bijuterie”
Foto: HotNews/Catiusa Ivanov

România ar putea avea cel mai mare parc național din Europa, în zona Munților Făgăraș, într-un loc sălbatic uriaș, de o frumusețe rară, așa cum pe bătrânul continent, în țările supradezvoltate, nu mai există. Un parc național asemănător celebrului Yellowstone.

Barbara și Christoph Promberger, doi biologi străini care s-au stabilit în urmă cu aproape 20 de ani în România au văzut acest potențial uriaș, au înființat fundația Conservation Carpathia, salvează pădurile aflate în pericol în aceste zone, însă cea mai mare provocare este schimbarea mentalității – să convingă comunitățile locale că înființarea unui parc național poate aduce mult mai mulți bani decât organizarea partidelor de vânătoare și tăierea pădurii, scrie HotNews.

Barbara Promberger: Sunt foarte multe posibilități. Se plătesc compensații pentru conservare. Sunt aceste certificate de carbon, adică dacă ai o pădure poți să tai și să vinzi lemnul sau să vinzi certificate verzi către firmele care poluează. Ecoturismul, avem acest program ecoturistic în zona Argeș și acolo deja avem oameni care câștigă din transport, avem punctele acelea gastronomice prin care sprijinim producătorii locali să vândă produsele lor mult mai bine, constructori care ne ajută să construim infrastructura, este un întreg lanț, banii circulă în comunitate, iar oamenii văd că pot trăi și în sat foarte bine.

Mai este și vizibilitatea, se construiesc foarte multe pensiuni, dar ceea ce lipsește este o viziune pentru comunitate. Se vede aici, la Făgăraș Fest, că interes există, aceste tururi în natură au avut succes, lumea vrea să învețe ceva.

Christoph Promberger: Ne trebuie o poveste, munții Făgăraș, cu toate animalele, sunt aici de mii de ani, știe cineva în străinătate de ei, cât de frumoși sunt? Nu. Din acest motiv nu vin să viziteze. Ne trebuie povestea și aceasta este Parcul Național Făgăraș. Dacă Guvernul spune mâine că va crea aici cel mai mare parc național din Europa, asta se găsește în Guardian, The Spiegel, în toate ziarele mari din vest, lumea află.

m închiriat un elicopter și am mers peste Piatra Craiului, să vadă tăierile și ne-a tot întrebat acolo ce este – Bran, acolo ce este, Rucăr, acolo ce este, Zărnești, apoi a zis că este cam mic parcul nostrul. Deja ne gândeam că am pierdut. Apoi am mers spre munții Făgăraș și ne-a întrebat ce este acolo.

Am mers și am mers, nici noi nu văzusem niciodată această sălbăticie, am zburat peste mii de hectare fără să găsim nicio așezare. Când am aterizat, nu a zis nimic, apoi am mers la cafea și ne-a zis: „eu cred că asta este ce trebuie protejat, Munții Făgăraș, pentru că nu am văzut în toată Europa o zonă sălbatică atât de mare, nu mai există altundeva, este o bijuterie care trebuie păstrată. Este cea mai mare zonă sălbatică din Europa.Citește întregul interviu realizat de HotNews AICI

Ultima oră

Comentariul meu