Darius Vâlcov adus sub escortă din Italia. Este condamnat la șase ani de închisoare

Fostul ministru PSD Darius Vâlcov, ​​care a fugit în Italia după ce a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani a, a fost adus sub escortă în România luni după-amiază cu o aeronavă.

Avionul care l-a adus pe Darius Vâlcov în țară a aterizat la ora 15.47. Darius Vâlcov, cu o șapcă pe cap și cu cătușe la mâine, care a fost luat din aeroport cu o autospecială a polițiștilor, va fi dus la penitenciar, scrie Mediafax.

Curtea Supremă de Casație a Italiei a respins ca inadmisibil recursul lui Darius Vâlcov, astfel că a rămas definitivă hotărârea Curții de Apel din Napoli prin care s-a dispus predarea fostului ministru autorităților române, anunța, marți, ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

„Astfel, a rămas definitivă hotărârea Curții de Apel din Napoli prin care s-a dispus predarea, autorităților competente ale României, în executarea mandatului european de arestare emis la 3 mai 2023 de către Tribunalul București în dosarul penal referința nr. 2018/2015, pentru executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința nr. 74 din 8 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, devenită executivă în urma deciziei penale a aceleiași Înalte Curți nr. 38/02.05.2023, pentru infracțiunile de trafic de influență și spălare de bani săvârșite în România în perioada 2009-2013”, spunea Gorghiu.

Ultima oră