VIDEO Sibianul Marvin Schieb, la primul gol pentru Șelimbăr. Cui îi dedică reușita

Venit în vară la CSC 1599 Șelimbăr, Marvin Schieb (27 ani) a marcat sâmbătă primul său pentru echipa sibiană, în jocul de la Cisnădie, 2-0 cu Unirea Dej.

Schieb a pasat decisiv la primul  gol al Șelimbărului din meciul cu Unirea Dej, reușit de juniorul Rotund, apoi a punctat pentru 2-0.

”A fost un meci destul de greu la început, dar mă bucur că am avut posesia, am controlat jocul și într-un final am reușit să marcăm, ceea ce ne-a adus mai multă liniște pe teren și a fost bine. Dedic reușita clubului, a fost primul meu gol și mă bucur mult că am marcat și am ajutat echipa. Sunt din zonă, a fost primul meci al meu aici și mă bucur că am venit la Șelimbăr, mă simt foarte bine” a spus Marvin Schieb.

Atacantul este originar din Slimnic – Sibiu, dar s-a născut în Germania. După revenirea familiei sale în țară, atacantul a jucat pentru U Cluj, ASA Târgu Mureș, SSU Poli Timișoara și FK Miercurea Ciuc.

CSC 1599 Șelimbăr este lider în Liga 2 după două etape, fiind singura echipă cu punctaj maxim.

Ultima oră