Cornel Stănilă, încântat de atmosfera de la Cisnădie - ”Mă mai gândesc dacă mai mergem la Sibiu”

Directorul CSC 1599 Șelimbăr, Cornel Stănilă este bucuros de startul lansat în Liga 2 al echipei sibiene, care a reușit două victorii din tot atâtea jocuri.

După succesul din prima etapă, din deplasare, cu Metaloglobus, scor 1-0, Șelimbărul a câștigat sâmbătă, la Cisnădie, cu Unirea Dej, scor 2-0.

”Asta am vrut de la bun început, să câștigăm fiecare meci. A fost meci cu încărcătură, deoarece am jucat acasă, la Cisnădie, am avut în sfârșit fanii alături de noi, a fost o emulație pozitivă pentru echipă, jucătorii au simțit lucrul acesta și au făcut ca și în prima etapă un meci consistent. Am dominat meciul de la un capăt la celălalt, puteam înscrie și mai multe goluri, ne-am atins încă un obiectiv” a apreciat conducătorul clubului sibian.

Răzbunare după semieșecul de la Vâlcea 

Stănilă spune că succesul cu Dej a fost și o revanșă, după ce, sezonul trecut, la Rm. Vâlcea, Unirea a egalat nemeritat pe final. ”Avem meci greu în cupă, apoi la Alexandria, suntem concentrați pe ce avem de făcut săptămâna viitoare, se poate întâmpla orice. Mă bucur că am învins în sfârșit pe Unirea Dej, aveam un egal și o înfrângere, ne-am răzbunat și pentru egalul obținut de ei sezonul trecut la Vâlcea, în ultimul minut! Așa sper să fie la fel de acum încolo și avem obiectiv să câștigăm meciul de cupă de la Câmpulung și pe urmă să mergem direct la Alexandria, la fel cum am abordat și aceste două etape”.

Cornel Stănilă, încântat de atmosfera de la Cisnădie - ”Mă mai gândesc dacă mai mergem la Sibiu”

”Să rămânem echilibrați”

Conducătorul clubului CSC 1599 Șelimbăr spune că jocul bun și rezultatele din startul acestui sezon sunt o consecință a pregătirii foarte bune făcute în vară de antrenorul Claudiu Niculescu.

”Știu foarte bine cine suntem, am văzut în perioada de pregătire, știu ce a lucrat antrenorul Claudiu Niculescu, am văzut echipa și în cantonament, am încredere în ce s-a antrenat. Băieții își văd de treabă, confirmă exact rezultatele și modul în care jucăm încă din pregătiri. Asta este cel mai important, să rămânem cu picioarele de pământ, echilibrați, să muncim la fel de mult și rezultatele vor apărea. Nu trebuie să ne luăm doar după acest start, am câștigat două meciuri, am anticipat aceste două victorii, știam potențialul adversarelor” a declarat Stănilă la Metropola TV.

Mă mai gândesc dacă mergem la Sibiu”

Revenirea la Cisnădie, aproape de casă a fost cu siguranță un avantaj pentru echipa sibiană, care a fost susținută de circa 1000 de suporteri. După atmosfera superbă cu Unirea, Cornel Stănilă ia în calcul ca echipa să joace doar la Cisnădie și să nu mai meargă două etape pe Stadionul Municipal din Sibiu, așa cum plănuise inițial.

”De doi ani nu jucasem acasă, e foarte important să avem publicul aproape, avem altă stare de spirit, le mulțumesc celor care ne-au încurajat și aplaudat, este clar un plus pentru noi. La ce atmosferă a fost sâmbătă cu Unirea, mă mai gândesc dacă mergem la Sibiu pentru meciul cu Steaua” a spus Cornel Stănilă.

 

Ultima oră