Zeci de vieți au fost schimbate în bine, în ultimele șase zile, în urma unor transplanturi făcute de la șase donatori, ale căror familii au fost de acord ca durerea lor să fie transformată în bucurie pentru alții, aflați în suferință.
„Pentru 24 de oameni aflați în mare suferință destinul a fost schimbat în bine prin intervențiile de transplant hepatic, renal și cornee, iar și mai mulți vor avea o viață mult mai bună prin transplant de țesuturi osteotendinoase, datorită altor oameni cu suflet mare. În ultimele șase zile, 6 familii au fost de acord ca durerea lor să fie transformată în speranță și bucurie pentru alți suferinzi a căror unică șansă era un transplant”, a anunțat Agenția Națională pentru Transplant, scrie Mediafax.
Conform acesteia, a fost un maraton de 6 zile pentru viață, în care echipele implicate, de la donare la transplant, și-au transmis ștafeta rând pe rând și au funcționat cu o precizie aproape matematică în lupta contracronometru în care fiecare minut contează.
Astfel, prin bunăvoința familiilor a doi pacienți aflați în moarte cerebrală, la Spital Clinic Județean de Urgență Bihor, în decurs de câteva zile s-au realizat două intervenții de prelevare organe (ficat, rinichi) și țesuturi (cornee). Pentru intervențiile de prelevare la Oradea au fost prezente echipele chirurgicale ale IC Fundeni pentru ficat, ICUTR Cluj pentru rinichi și ale Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București pentru cornee.
Sâmbătă, la Mirecurea Ciuc, familia unui alt pacient, diagnosticat în moarte cerebrală la secția ATI a Spitalul Judetean Miercurea-Ciuc, a fost de acord cu donarea de organe și țesuturi. Pentru intervențiile de prelevare au fost prezente echipele chirurgicale ale Institutului Clinic Fundeni pentru ficat, ICUTR Cluj pentru rinichi, SCUOB pentru cornee.
Un alt pacient român a fost salvat prin transplant hepatic datorită acordului de colaborare dintre Agenția Națională de Transplant și Agenția Executivă de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria. Ficatul a fost prelevat de la un pacient aflat în moarte cerebrală la University Hospital „Sveti Georgi”. Pentru intervenția de prelevare a grefei hepatice, luni, la Plovdiv s-a deplasat echipa chirurgicală a Institutului Clinic Fundeni.
Marți, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov s-a realizat o nouă intervenție de prelevare de organe (ficat, rinichi) și țesuturi (cornee, osteotendinos) de la un alt pacient diagnosticat în moarte cerebrală. Intervenţiile de prelevare au fost realizate de echipele Institutului Clinic Fundeni pentru ficat şi Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca pentru rinichi. Corneea a fost prelevată de echipa Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București, iar țesuturile osoase de echipa Băncii de Țesut a Spitalul Clinic Colentina.
Miercuri, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, a avut loc o nouă prelevare de la un pacient în moarte cerebrală. Intervențiile de prelevare au fost realizate de echipele chirurgicale ale Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” pentru ficat și Spitalul Clinic Dr. C I Parhon Iași pentru rinichi.
Eforturile au fost preluate de echipele de chirurgi și anesteziști din cadrul centrelor de transplant. Astfel, 5 pacienți pot spune că au învins moartea datorită intrevențiilor de transplant hepatic realizate cu succes la Centrul de Transplant Hepatic al Institutul Clinic Fundeni, iar un alt pacient a fost salvat prin transplant hepatic la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.
Colectivul Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj a adus șansa la o viață normală pentru alți 8 pacienți, iar 2 pacienți vor avea o viață mai bună datorită transplanturilor renale realizate la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Paron” Iași.
8 pacienți își vor recăpăta vederea datorită intervențiilor de transplant cornee realizate la Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice București.
Foarte mulți pacienți, din întreaga țară, vor putea beneficia de transplanturi de țesuturi osteotendionoase ca urmare a efortului echipei Băncii de Țesut Colentina.