Accident pe DN1 în apropiere de Cârța. Bebeluș rănit, transportat la spital
FOTO arhivă

Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au intervenit la un accident rutier produs pe DN 1 în zona intersecției cu DN 7C, în apropierea localității Cârța. Două mașini au intrat în coliziune, iar în urma impactului, o fetiță în vârstă de 4 luni a fost rănită. Micuța a fost transportată la spital. 

Accident pe DN1 în apropiere de Cârța. Bebeluș rănit, transportat la spital

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că două autoturisme sunt implicate într-o coliziune față – spate. „Ambele mașini se deplasau spre Brașov, moment în care, cel mai probabil pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, șoferul unei mașini (un bărbat în vârstă 75 de ani, din Vaslui) intră în coliziune cu mașina care circula în fața sa, mașină condusă de un bărbat în vârstă de 35 de ani din Cisnădie”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma accidentului, un bebeluș (fetiță în vârstă de 4 luni), aflat în mașina condusă de bărbatul din Cisnădie a suferit vătămări corporale ușoare. „Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență pe DN1 în zona localității Cârța la un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule. În urma impactului o fetiță de 4 luni a avut nevoie de îngrijiri medicale având un traumatism facial. Bebelușul a fost transportat la CPU Luther, conștient, pentru investigații de specialitate”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Traficul rutier se desfășoară alternativ, în acest moment. Cercetările la fața locului continuă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică