accident grav la ruși. femeie lovită în plin de o mașină (update)

O femeie în vârstă de 59 de ani a fost lovită de o mașină, pe DN14, în localitatea Ruși. Aceasta a intrat în stop cardio-respirator, medicul de pe ambulanță aplicând manevrele de resuscitare la fața locului. În cele din urmă, inima femeii a repornit, astfel că a fost transportată la spital. Starea ei este însă critică. 

UPDATE

După multe minute de resuscitare, echipajul de pe ambulanță a reușit sa repornească inima femeii. „Ea a fost transportată la UPU Sibiu, în stare critică, cu leziuni la bazin, torace, traumatism cranian și multiple fracturi”, spun reprezentanții SAJ Sibiu.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutierii, s-a stabilit faptul că șoferul unui autoturism, un bărbat în vârsta de 68 de ani, din Cisnădie, în timp ce se deplasa spre Sibiu, în localitatea Ruși, din motive care urmează a fi stabilite, a pătruns pe contrasens și a ieșit in afara părții carosabile unde a accidentat grav o localnică în vârstă de 59 de ani. 

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, care se deplasa din Sibiu spre Mediaș, a intervenit pentru a-i oferi primul ajutor femeii, ea fiind în stare foarte gravă. „Echipajul SAJ, prezent la fața locului, a solicitat medic la caz și a acordat primul ajutor femeii. Din păcate, pacienta a intrat în stop cardio-respirator. Echipajele continuă în acest moment manevrele de resuscitare”, spune Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

Intervenția este în dinamică. Revenim cu detalii!

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. Voi stiţi sā faceţi stiri? Încarceratã unde? Din relatãrile voastre, deduc cã ar fi vorba de un pieton!