exclusiv profesoara care vrea să calce pe urmele lui iohannis: "lumea ar trebui să voteze omul, nu politic" (video, foto)

Sibianca Simina Constantinescu este o profesoară de limba germană, în vârstă de 48 de ani, care intenţionează să candideze pentru postul de primar al municipiului Sibiu şi, dacă nu reuşeşte să ajungă edil şef al Sibiului, atunci ia în calcul să se înscrie în cursa electorală ca să-i ia locul la Palatul Cotroceni, sibianului Klaus Iohannis. Îndrăgostită de Sibiu, Simina Constantinescu este cunoscută de la protestele din ultimii ani din oraş, este o susţinătoare a lui Klaus Iohannis, membră PNL Sibiu, voluntară pentru festivaluri şi acţiuni ecologiste, biciclistă  şi crede cu convingere că a venit rândul unei femei să ajungă preşedinte al României. Într-un interviu acordat pentru Ora de Sibiu, Simina Constantinescu se prezintă nu ca o membră a unui partid politic aflat la putere, ci o doamnă cu “sinceritate, empatie şi dăruire”.

A predat la “Goga” şi “Energetic” limba germană – au reclamat-o părinţii pentru că a dansat cu copiii pe muzica lui Smiley

“Eu sunt un simplu profesor, chiar suplinitor, fără nicio stabilitate, care va merge la sfârşitul lunii ca să prindă un post. De obicei am noroc. Găsesc aproape zilnic câte un trifoi cu patru foi. Cu limba germană încă în Sibiu mai sunt şanse”, a spus Simina Constantinescu, pentru Ora de Sibiu. Profesor suplinitor de limba germană, Simina Constantinescu a predat la Colegiul Naţional “Octavian Goga” şi la Colegiul Tehnic Energetic.  Mărtuseşte că iubeşte foarte mult copiii şi tocmai de aceea şi-a ales meseria de dascăl. Despre colegiul “Goga” spune că “este o şcoală grea, 2.000 de elevi, 4.000 de părinţi, 8.000 de bunici, reclamaţii non-stop.” Simina Constantinescu susţine că nu dă meditaţii. Unul dintre cele mai amuzante momente ale carierei sale de profesor a fost cea când au reclamat-o părinţii de la “Goga”, nemulţumiţi că le-a pus elevilor, în timpul orei, să asculte o melodie cântată de Smiley şi a dansat cu ei.

“Şi eu am avut reclamaţii. De exemplu, la clasa pregătitoare mai puneam şi muzică. Le-am pus Smiley şi m-au reclamat părinţii. Trebuia să le pun muzică germană, dar copiii doreau Smiley. Şi am mai şi dansat cu copiii”, spune zâmbind Simina.

exclusiv profesoara care vrea să calce pe urmele lui iohannis: "lumea ar trebui să voteze omul, nu politic" (video, foto)

Se ghidează după intuiţie – simte că o femeie va conduce România

“Einstein spunea că imaginaţia bate realitatea. Zodia Peşti. Sunt şi eu în Peşti. Cred că este timpul unei schimbări majore pe plan mondial şi intrăm şi noi acolo. Discutând şi ieşind la proteste, cunoscând foarte multă lume din Sibiu şi nu numai, că am fost şi în grevă, în Bucureşti, la greva profesorilor, în linia întâi, am observat o tristeţe naţională. Deci, poporul acesta cred că este un popor tragic, dar avem o fărâmă de noroc”, a precizat Simina Constantinescu.

Întrebată ce şanse are o femeie să ajungă pentru prima dată, preşedinte al României, sibianca profesoară de germană a răspuns: “Sunt  mai multe şanse. După părerea mea nu există probleme, ci doar soluţii. Eu merg pe intuiţie de obicei, fiind în zodia Peşti. Cred că este timpul unei schimbări majore şi cred că femeile au acum o şansă majoră.” Nu a mai candidat niciodată pentru nicio funcţie, însă acum se simte pregătită pentru confruntări electorale. Primul ei pas va fi să candideze pentru postul de primar al Sibiului, mai ales dacă reuşeşte să îşi găsească susţinători. “Ar fi primul pas (să candidez pentru postul de primar al Sibiului n.r.). De ce nu? Dar tot aşa, nu politic”, anunţă Simina Constantinescu.

“Lumea nu ar mai trebui să voteze politic, ci să voteze omul” – spune Simina Constantinescu

Simina Constantinescu spune că încă este membră PNL, însă a primit oferta unui alt partid să-i susţină candidatura. Simina crede că alegătorii ar trebui să voteze la anul, candidaţii, nu siglele partidelor politice.

“Lumea nu ar mai trebui să voteze politic, ci să voteze omul, să simtă, să dăruiască iubire, să aibă credinţă şi sunt convinsă că totul va fi bine şi vor fi vremuri mai bune”, subliniează Simina Constantinescu.

exclusiv profesoara care vrea să calce pe urmele lui iohannis: "lumea ar trebui să voteze omul, nu politic" (video, foto)

 

Fană a lui Klaus Iohannis şi rudă cu câţiva academicieni

“L-am susţinut foarte mult pe domnul Iohannis. Îl mai susţin pentru că mai este încă în funcţie. Este un om deosebit, a fost inspectorul meu, m-a ajutat la nevoie, când am început eu cariera în Educaţie. Este politicianul meu preferat din România”, a arătat Simina Constantinescu.

Cu toate că îl susţine pe preşedintele Iohannis, profesoara Simina Constantinescu afirmă că proiectul lui, “România Educată” a reuşit “parţial” până acum.

Simina Constantinescu spune că originile sale sunt într-o familie valoroasă, de intelectuali. Ea afirmă că este rudă cu academicienii Paul Constantinescu şi Liviu Constantinescu.

Simina Constantinescu se bazează pe votul profesorilor 

“Eu cred că greva din Educaţie a fost doar suspendată, eu cred că greva va continua. La această grevă au fost 200 de mii de profesori. Eu am speranţă că profesorii mă vor susţine. Foarte mulţi colegi m-au felicitat când au apărut ştirile cu mine şi au zis că vor să mă voteze”, a mai declarat Simina Constantinescu.

Ia în calcul şi să nu câştige la alegerile din 2024, însă promite să nu renunţe la visul său, despre care spune că este un gest de curaj.

“Chiar dacă nu voi câştiga, mă bucur că am curajul, care este cea mai elevată formă de exprimare a bunului simţ, să candidez, să mă prezint”, menţionează Simina Constantinescu.

Sibienii preferă să voteze femeile de când a plecat Klaus Iohannis din oraş. Două exemple: Astrid Fodor şi Daniela Cîmpean

“Momentan, de când a plecat Klaus Iohannis, femeile conduc (la Sibiu n.r.). Femeile politician sunt mai sensibile, mai frumoase, mai delicate decât bărbaţii din politică. Cred că totul este posibil în politică”, este convingerea Siminei.

exclusiv profesoara care vrea să calce pe urmele lui iohannis: "lumea ar trebui să voteze omul, nu politic" (video, foto)

“Iubesc Sibiul. Este cel mai frumos oraş din lume”

Simina Constantinescu nu a predat tot timpul în învăţământul sibian. Se numără printre românii plecaţi la muncă în străinătate.

“Vreau să spun că am fost plecată 13 ani din Sibiu, din care 7 ani am fost în Galaţi şi 5 ani am fost plecată din ţară, am fost în Egipt şi Spania. Am lucrat acolo şi îmi era foarte dor de Sibiu. Iubesc Sibiul. Este cel mai frumos oraş din lume”, a declarat pentru Ora de Sibiu, Simina Constantinescu.

Simina Constantinescu a vorbit pentru prima dată, public, despre intenţia ei de a candida la Preşedinţia României, în timpul unei întâlniri, în această vară, la Palatul Brukenthal, în timpul Festivalului Internaţional de Teatru. Atunci, ea l-a întrebat pe fostul preşedinte Emil Constantinescu, ce sfat îi dă pentru că ea doreşte să ajungă şeful statului român.

O parte din fotografiile prezentate fac parte din arhiva personală a Siminei Constantinescu, postate pe pagina ei de socializare.

 

 

 

 

 

 

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

  1. Asta este un fel de Sosoaca de Sibiu… Daca ajunge asta primar sau mai rau Presedinte (nu are nici o sansa) putem sa punem lacatul pe usa si sa plecam cat vedem cu ochii. Te doare mintea unde s-a ajuns ca societate ca niste astfel de nulitati sa aiba pretentia de a ajunge intr-un post cheie pentru care nu au nici o afinitate si pregatire

  2. O fi prietena buna cu Carmen,deaceea are curajul sa candideze la primarie,auzi ca si la presedentie.O fi vai de capul nostru,adica a romanilor.S-o mai vedem si gafa asta si atunci nu-si mai are rost viata.