Apă Canal Sibiu S.A. a semnat miercuri, 02 august 2023, contractul de lucrări CL 16 – Reabilitare stație de epurare ape uzate menajere în municipiul Făgăraș, parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov, în perioada 2014 -2020”.
Cu ajutorul fondurilor europene, va fi construită o nouă stație de epurare ce va deservi municipiul Făgăraș, înlocuind stația actuală nefuncțională. Capacitatea de a procesa apa uzată a noii staţii de epurare va creşte până la peste 36.000 de locuitori echivalenţi.
Stația de epurare ape uzate include întregul proces, de la epurarea mecanică, biologică la tratarea nămolului, proces ce va fi automatizat şi adus la standarde europene. De asemenea, în incinta stației se va amenaja un dispecerat modern pentru monitorizarea activității de apă uzată care va prelua informații atât de la stația de epurare nouă cât și de la celelalte stații de epurare din zona Făgărașului, un laborator bine dotat pentru a realiza analize complexe şi un necesar atelier mecanic. Instalația de iluminat perimetral, aleile și drumurile interioare, precum și împrejmuirea și amenajarea peisagistică vor completa lucrările de reabilitare.
Pentru a prelua, pe timp ploios, volumele de apă ce depășesc capacitatea de tratare a stației de epurare, se vor construi două bazine de retenție.
Lucrările de reabilitare şi extindere vor fi realizate de către STRABAG SRL.
Valoarea contractului este de 48.611.178,48 lei fără TVA. Perioada de execuție a lucrărilor este de 30 de luni, la care se adaugă perioada de notificare a defectelor/perioada de garanție, care este de 36 de luni, de la semnarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.
„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Brasov, în perioada 2014 -2020” are o valoare totală de peste 225 de milioare de euro, din care confinanţarea Uniunii Europene este de 79,9%. Proiectul de investiţii contribuie la protejarea şi conservarea mediului şi promovarea utilizării eficiente a resurselor, ceea ce ar duce la o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii a 26 de Unităţi Administrativ Teritoriale, 19 din județul Sibiu și 7 din județul Brașov, parte din proiect.
Proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.
Contact: Mihai Banciu | Șef Unitatea de Implementare a Proiectului | APĂ – CANAL Sibiu S.A. | Tel. 0269/229639 | Fax 0269/227457 | E-mail: piu@adslexpress.ro