FC Hermannstadt are un joc foarte dificil vineri, de la ora 21.30, la Craiova, cu Universitatea, în meci contând pentru etapa a patra din Superligă.
Candidată la titlu, ca mereu în ultimii ani, Universitatea are de săptămâna trecută un nou antrenor, pe Laurențiu Reghecampf, care a debutat etapa trecută cu o remiză, 1-1 cu CFR Cluj.
Descoperă oferta de pariuri Superbet pentru partida cu Universitatea Craiova!
După trei etape, FC Hermannstadt este pe locul 5 în clasament, cu șase puncte, în timp ce Universitatea Craiova este pe 8, cu cinci puncte. Sibienii vin cu un moral foarte bun după două victorii consecutive, cu Iași și UTA. Ambele echipe, Craiova și Sibiu au prestat jocuri spectaculoase în acest start de sezon și sunt toate premisele ca la fel să fie și în confruntarea directă de vineri seara, din Bănie.
Antrenorul Sibiului, Marius Măldărășanu este convins că Universitatea Craiova se va bate la titlu în acest sezon. ”Jucăm contra unei candidate la titlu, cu șanse mari din punctul meu de vedere, au un avantaj că nu joacă în cupele europene, spre deosebire de celalalte echipe, unde apare oboseala și se pot pierde puncte. S-a schimbat antrenorul, a venit Reghe, un antrenor cu experiență ca și Neagoe, dar și până acum, Craiova a avut foarte multe ocazii în toate cele trei meciuri. Este o echipă cu profil ofensiv, își crează multe ocazii, au jucători de viteză, dacă te descoperi, sunt foarte periculoși pe contraatac” a spus tehnicianul.
”Să avem încredere”
Măldă vrea ca echipa sa să pună probleme în atac Craiovei și gazdele să nu aibă multe ocazii la poarta lui Letica. ”Trebuie să mergem încrezători, să jucăm, vor fi momente când trebuie să te și aperi, ca la fiecare meci, ai un adversar în față. Publicul îi va împinge de la spate și dacă va trebui să suferim, să o facem umil și cu dăruire la maxim. Trebuie să avem curaj, să jucăm, dacă joci contra unei echipe cu jucători de calitate, le poți pune probleme. Au echipă foarte bună, jucători valoroși, formează o echipă. Chiar dacă au pierdut puncte în ultimul meci pe teren propriu, au avut multe ocazii. Sper să nu le dăm ocazia să aibă multe situații, trebuie să avem încredere și să ducem jocul în jumătatea lor de teren, altfel ne vor pune probleme” a spus Marius Măldărășanu.
Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți
Ciubotaru face deplasarea în Bănie
Marius Măldărășanu a comentat și venirea lui Kevin Ciubotaru (19 ani), care va acoperi postul de fundaș stânga rămas descoperit după cedarea lui Raul Opruț în Belgia.
”Strategia noastră a fost cu Under sus în bandă, acum, odată cu plecarea neașteaptată a lui Raul, pentru că am aflat pe ultima sută de metri și găsind varianta de under un fundas stanga, de ce nu? Este un jucător în care cred foarte mult, are potențial mare de creștere. Va merge cu noi la Craiova, să simtă puțin atmosfera, dacă meciul urmăator va fi în lot, să nu fie un impact prea mare din punctul de vedere al presiunii. Este tânăr, venit de curând și trebuie să se obișnuiască cu grupul, vrem să îl integrăm cât mai repede”.
Echipă probabilă: Letica – Butean, Stoica, Găman, Oroian – Mino Sota, Alhassan (Biceanu) – Balaure, Neguț, D. Iancu (Jipa) – Paraschiv.