România nu scapă de temperaturile caniculare nici în august. Meteorologii ne avertizează că vor fi zile și cu 40 de grade la umbră, iar primele semne de caniculă le vom simți chiar din această primă săptămână a lunii august.
Joi și vineri vor fi cele mai călduroase zile din această săptămână, a declarat la Digi24 directorul ANM Elena Mateescu. Ea a adăugat că în august vor fi perioade cu caniculă, dar și perioade în care diferențele de temperatură de la o zi la alta vor fi chiar și de zece grade Celsius.
„Este posibil ca joi şi vineri să consemnăm cele mai călduroase zile din această săptămână, pentru că, începând mai ales de joi, valul de căldură se va extinde în toată ţara, se va intensifica în partea de sud şi vest a teritoriului, acolo unde valorile de temperatură se vor apropia de 38 de grade. Vineri vorbim de arii extinse, în care, mai ales în partea de sud, sud-vest a ţării, temperaturile se pot apropia de 39-40 de grade la umbră, în vest 37-38 grade. Practic, toate zonele extra-carpatice vor fi caracterizate de o vreme caniculară, pentru că maximele de vineri vor depăşi 35-36 grade la umbră. Sâmbătă, în special în jumătatea de sud-est a ţării, vom mai consemna valori de 35 până la 37 de grade, în timp ce în vest, în regiunile intra-carpatice, într-adevăr, vom vorbi de o scădere semnificativă, la cel mult 25-27 de grade. Dacă astăzi instabilitatea va fi în diminuare semnificativă faţă de ziua de ieri, mâine, în special în partea de vest, nord-vest, apoi în centru, est şi local în sud, vom vorbi din nou de fenomene de instabilitate atmosferică care vor fi caracterizate prin dezvoltări noroase convective, averse torenţiale însoţite de vijelii şi cantităţi de apă care pot depăşi în perioade scurte de timp 20 – 30 litri/mp”, a declarat Mateescu.
În legătură cu vremea în luna august, directorul ANM a precizat că în mod sigur vor fi perioade cu alternanțe termice în care de la valori care vor depăși pragul unei zile de caniculă se va trece la valori cu 10 grade mai mici.
Ea spus că luna iulie din acest an se clasează pe locul al treilea în topul celor mai calde perioade, în România, faţă de intervalul 1981 – 2010.
„Cele trei săptămâni în care am avut cele mai ridicate valori de temperaturi măsurate la umbră, inclusiv vorbim de temperaturi resimţite de 45-46 de grade, dar reprezintă cea mai călduroasă perioadă, aşa cum este şi comunicatul Organizaţiei Meteorologice Mondiale emis luni, prin care se confirmă, conform datelor Copernicus, că intervalul 1 – 26 iulie o să fie cel mai cald în istoria măsurătorilor la nivel mondial. Şi noi avem perioada 1 – 26 iulie, când înregistrăm valori cu o abatere termică de 2,4 grade, faţă de perioada 1981 – 2010, ceea ce înseamnă pe locul trei ca fiind cea mai caldă lună iulie”, a afirmat Elena Mateescu.