Susținută de 5700 de fani, FC Hermannstadt a câștigat sâmbătă, pe noua arenă din Sibiu, 2-1 cu UTA, în etapa a treia a Superligii. Condusă nedrept la pauză, echipa lui Măldărășanu a întors rezultatul în partea secundă.
Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!
Vândut la Kortrijk, Raul Opruț și-a luat la revedere de la cei peste 5700 de fani prezenți pe Stadionul Municipal, care l-au aplaudat pentru evoluțiile excelente la echipă din ultimii patru ani.
Fără fundaș stânga în lot, Marius Măldărășanu l-a titularizat pe acest post pe Oroian, care sezonul trecut a jucat mijlocaș de bandă.
După 20 de minute de tatonare, jocul s-a încins. Butean trage bine de la 20 de metri și mingea, ușor deviată, trece puțin pe lângă. În minutul 31, la prima ocazie a arădenilor, Carp trage de la 18 metri și balonul este deviat nefericit în poartă, iar UTA trece în avantaj.
Peste câteva minute, Paraschiv trage de la marginea careului mic, însă portarul Iacob are o intervenție extraordinară.
Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!
G. Iancu are și el o ocazie mare și trage peste poartă. Pe final de repriză, D. Iancu șutează de la 16 metri și Fl. Iacob deviază în corner. Astfel, UTA intră la cabine în avantaj, deși Sibiul a jucat spectaculos. Din fericire, istoria din prima etapă, cu Farul, nu s-a mai repetat și sâmbătă.
După pauză, însă, trupa lui Măldărășanu a fost mult mai eficientă. În minutul 48, Sibiul primește penalty după ce Benga îl lovește în careu pe Găman, o fază analizată la VAR de centralul Marian Barbu (Făgăraș). Daniel Paraschiv bate plasat și egalează, scor 1-1.
Hermannstadt trece în avantaj în minutul 58, după un cornet bătut de G. Iancu, la care japonezul Mino Sota pune capul pentru 2-1 și plânge de bucurie. O întoarcere de scor firească după aspectul jocului, dominat clar de Sibiu, mult superioară la posesie, ocazii și șuturi pe poartă.
Portughezul R. Fonseca a debutat la FC Hermannstadt, fiind introdus pe teren în ultimele 10 minute. Măldă betonează defensiva și intră și Bejan. În prelungiri, căpitanul Stoica are o intervenție excelentă în fața lui Cooper, scăpat periculos în careu. Se termină 2-1, un succes perfect meritat pentru Sibiu, care adună a doua victorie consecutivă și urcă momentan pe locul 4 în Superligă, cu șase puncte din 3 jocuri.
HERMANNSTADT: Letica – Butean, Găman, I. Stoica, Oroian – Biceanu (Alhassan 65), Mino Sota – Neguț (Balaure 65), G. Iancu (Fonseca 79), D. Iancu (Jipa 46) – Paraschiv (Bejan 84).