peste 200 de urși vor fi împușcați la propunerea academiei române
foto: arhivă

Peste 200 de urși vor fi împușcați, potrivit ministrului Mediului, Mircea Fechet, pentru a diminua riscul pe care aceștia îl reprezintă pentru comunități din mai multe zone din România. Cotele stabilite inițial se ridicau la 500 de exemplare.

peste 200 de urși vor fi împușcați la propunerea academiei române

„Academia Română consideră că un număr de 140 de exemplare pentru cota de prevenție și 80 de exemplare pentru cota de intervenție ar trebui să fie suficiente. Eu nu îmi propun să intru într-o negociere sau într-o dezbatere cu specialiştii Academiei Române. Voi lua de bună această cifră şi având în vedere faptul că există conflicte aproape zilnice între urs şi om. Sunt judeţe extrem de afectate din cauza acestor conflicte, fie că discutăm despre pagube, fie că vorbim de pierderea de vieţi omeneşti. Eu cred că dincolo de conservarea speciei de urs brun, de protejare a biodiversităţii, eu cred că trebuie să ne gândim şi la oameni”, a spus Fechet, potrivit Radio Romania Actualități, citat de Digi24.

Activiștii de mediu au criticat proiectul anterior al Ordinului de Ministru, elaborat de predecesorul lui Fechet, Tanczos Barna, şi au reclamat că acesta ar încuraja vânătoarea de trofee. Fechet a precizat însă că tocmai acest lucru trebuie evitat și că nu-şi doreşte să vină vânători din străinătate care să vâneze contra cost urşi, iar eliminarea exemplarelor conform noilor cote va trebui să înceapă cu urşii care ajung în localităţi sau în apropierea lor.

Sursa: Digi24

Ultima oră

Comentariul meu

Publică